Sarmalele au fost aduse din Orient pe Drumul Sarmalelor, un echivalent culinar al Drumului Mătăsii. De multe ori însă, sarmalele nu mai reuşeau să ajungă, pentru că erau mâncate pe Drum. În schimb, ajungeau degetele mirositoare cu parfum de sarmale. Timp de secole, sarmalele au rămas un mare secret; nu se ştia cine le face, cum le face, din ce le face. Ce sunt sarmalele? Se zvonea că existau papi care voiau să dea toată papaţia numai ca să afle secretul sarmalelor.... Read More | Share it now!
Anul trecut, am avut privilegiul să vizitez de două ori catedrala Notre-Dame de Paris, în aprilie, respectiv octombrie. Luni seară, când am văzut prima filmare de la incendiu (fix momentul în care fleşa s-a prăbuşit peste acoperiş şi flăcările păreau pe cale să distrugă tot), am avut o stare de negare. Era ca şi cum ar fi luat foc echivalentul arhitectural pentru Mona-Lisa. Notre-Dame nu e doar o clădire care apare prin toate cărţile şi cursurile de arhitectură drept model reprezentativ al stilului gotic, cu arcele ei butante desenate în secţiune. Notre-Dame e un reper al Parisului; e un simbol a cărui imagine a fost reprodusă iar şi iar în cărţi, filme, desene, vederi etc.; e o clădire iconică, parte din patrimoniu, pe care a ajuns să şi-o însuşească întreaga lume. În plus, e un monument ce îţi dă impresia că va exista pentru totdeauna, doar pentru că a existat timp de 850 de ani.... Read More | Share it now!
Acum câțiva ani, pe când am fost cu domnul M la How to train your dragon 2, s-a întâmplat ca proiecția să nu fie calibrată cu ochelarii 3D. Domnul M s-a ridicat, i-a anunțat pe cei responsabili, și apoi s-a întors pe scaun la un film ceva mai ok, dar încă nereparat complet.... Read More | Share it now!
-Trebuie să mergem să vedem cadavrul.
Stau la o masă la Mc, căscând de zor și frunzărind aiurea pe telefon, când replica auzită mă face să îmi ridic privirea.
La masa de lângă – doi tipi și două tipe.
-Da, dar când? – întreabă Tipul 2, îmbibând un cartof în ketchup în mod repetat și desenând în sos cercuri concentrice.... Read More | Share it now!
Din 2011 încoace, particip la Goodreads Reading Challenge, unde îmi propun singură câte cărţi să citesc anual. Tradiţia mea e că încep cu 50 (aproximativ una pe săptămână) şi ajustez scopul în funcţie de cât am citit pe parcurs. În 2018, pe la jumătatea anului, am văzut că sunt pe cale să termin cele 50 de cărţi, aşa că am dublat scopul: 100. Iar din acele 100, îmi propusesem ca cel puţin jumătate să fie non-ficţiune.... Read More | Share it now!
Prin noiembrie 2017 am clipit şi când am deschis ochii era deja februarie 2018 şi am ţipat ca în pictura lui Edvard Munch. De obicei trânteam încă o postare despre cartea mea (că nah, de la un punct încolo blogul ăsta aproape că a devenit numai blog de scris). De ziua mea am constatat că aproape toată lumea care îmi ura de bine, publicări şi succesuri avea în ton, pe lângă încurajare, şi o mini exasperare, un soi de hai odată cu cartea aia, ne-ai omorât cu ea cu tot. Cartea (întreaga serie NemuCon, mai degrabă) nu are scuze.... Read More | Share it now!
A trecut cam jumătate de an de când nu am mai bătut pe nimeni la cap cu veşti despre cartea mea (norocoşilor!), nu pentru că aş fi renunţat la ea, nu doar pentru că am fost până în infern şi înapoi făcând o diplomă de facultate şi absolvind acea facultate după 6 ani de chin suprem şi nu doar pentru că am avut nevoie de o pauză. ... Read More | Share it now!
Pistolul rece îţi apasă tâmpla. Tremuri din toate încheieturile, sub frângia care te-a imobilizat pe scaun. Nu ştii cine e sub cagula neagră; dar simţi cum rânjeşte când îţi toarnă propunerea. “Poţi scăpa cu viaţă” – zice, pe o voce răguşită – “dacă rezolvi un puzzle contratimp.” E rândul tău să rânjeşti subtil. Doar ştii că vei scăpa cu viaţă; ştii, pentru că ai citit postul următor.... Read More | Share it now!
La sfârşitul lui martie, alături de Veronica, una dintre colegele de scris, am intrat frumos la Sala Palatului, m-am aşezat în primul rând şi am asistat la una dintre cele mai faine experienţe artistice trăite: concertul Postmodern Jukebox.... Read More | Share it now!
Printre cărţile cumpărate la ediţia a şasea a târgului de carte Final Frontier, în studiul personal asupra cărţilor de autori români, am luat şi Inima Dragonului, volumul de debut al lui Mircea Ţara, publicat la Crux Publishing. Ce m-a atras a fost coperta, pe care am văzut-o postată pe facebook cu vreo săptămână-două înainte. Printre multe coperţi autohtone, s-a remarcat în ochii mei ca fiind gândită şi executată de cineva care a mai lucrat în design grafic. Dacă ai de a face cu un domeniu foarte vizual (cum e arhitectura, în cazul meu), atunci ajungi să diferenţiezi uşor pliante, afişe, coperţi în care s-au investit efort şi experienţă de cele stângace. Faptul că romanul avea o copertă îngrijită m-a făcut să cred că voi da şi de un conţinut îngrijit.... Read More | Share it now!
Apucă-te cât mai târziu. Ideal ar fi cu doar 1-2 săptămâni înainte de deadline. Până atunci te documentezi, nu? Decide despre ce vrei să scrii. Fă un cuprins foarte elaborat. Ce dacă vei constata că nu apuci să tratezi nici…
Cartea Regii Timpului, de Laura Nureldin, a fost o surpriză binevenită pentru mine.
Poate pentru că m-a făcut să râd într-un moment stresant – fix înainte de predarea disertaţiei cu care pierdusem ultimele nopţi.
Poate pentru că nu am avut aşteptări mari. Am cumpărat volumul de la ediţia a şasea a târgului de carte Final Frontier, de la masa editurii Herg Benet (de la care nu mai luasem niciodată nimic), pentru că premisa de pe copertă (o tipă care se întoarce în timp şi dă de… Xerxes, regele perşilor) mi s-a părut ridicolă. De ceva timp eram în sondare de piaţă de carte, căutând scrieri de autori români; şi, deşi nu am terminat de parcurs tot teancul cumpărat la ediţia a cincea, tot ce citisem din vraful de anul anterior mă dezamăgise. Pierdusem, deci, încrederea că voi găsi ceva care să mă prindă.
Poate pentru că nu e ceva ce citesc în mod obişnuit. Evit pe cât pot romanţele din cărţi; mi se par nerealiste. De obicei, cei doi “iubăreţi” din astfel de cărţi nu au probleme reale, ci doar se sabotează singuri creându-şi probleme în cap şi evitând să comunice.
Dar Regii timpului nu a fost aşa.... Read More | Share it now!
Când eram prin liceu, am scris sute de pagini dintr-o serie la persoana I al cărei personaj principal era Randi, un tip la 36 de ani. În urmă cu vreun an, le-am povestit colegelor de scris despre seria mea şi a apărut întrebarea: de ce eu, în ipostaza de adolescentă de 17 ani, am creat un personaj (masculin!), atât de distanţat ca vârstă? Cu ce m-am identificat în el? Recunosc, întrebarea m-a lăsat perplexă. Nu îmi închipuisem niciodată că am creat un alter ego prin Randi al meu. Din contră; Randi era doar un tip interesant şi ursuz şi mă distram enorm punându-l în ipostaze în care se simţea penibil. Nu voiam să scriu despre mine sau despre cineva în situaţia mea. Voiam doar să scriu despre un personaj plauzibil. Voiam să îl înconjor de alte personaje plauzibile. Şi exerciţiul mi-a reuşit într-o oarecare măsură; aveam un singur personaj feminin în toată seria care mă reflecta oarecum pe mine (şi care mi se pare oribil de analizat acum, cu 8 ani în viitor), dar în rest, celelalte erau personaje originale, fără nicio legătură cu mine sau cu oamenii ştiuţi de mine.... Read More | Share it now!