Convenția Nemuritorilor

Convenția Nemuritorilor

Un nemuritor multimiliardar în vârstă de trei milenii organizează o convenţie secretă, pentru a-i cunoaşte pe ceilalţi nemuritori din lume. Odată ce se adună toţi în acelaşi hotel însă, organizatorul are alte planuri cu ei…... Read More | Share it now!

O idee de acum 8 ani (pe care nu am scris-o niciodată)

O idee de acum 8 ani (pe care nu am scris-o niciodată)

Astăzi frunzăream un caiet vechi cu idei proprii de scris, când am dat peste o listă de poveşti în ramă pe care nu am mai ajuns să le pun pe hârtie vreodată. Lista se chema “15” şi era numerotată descrescător de la 7 la -7, fiecare număr având asociat un nume sau un titlu de personaj. Premisa era simplă: personajul de la povestea 7 avea o poveste axată numai pe personajul de la povestea 6; personajul de la povestea 6 abia îl observa pe cel de la 7, însă era total concentrat pe cel de la 5 şi aşa mai departe. Povestea zero trebuia să fie un soi de oglindă, de teritoriu neutru, în care totul se vedea din afară, de la distanţă, obiectiv şi omniscient, iar de la -1 la -7 încolo, toate personajele respectau aceeaşi regulă, însă erau puse într-o ipostază asemănătoare cu cei pe care îi oglindeau. Astfel, spre exemplu, personajul -4 era un soi de antiteză la 4, -3 era ceea ce ar fi putut să ajungă 3, dacă schimba numai un mic aspect al existenţei lui şi aşa mai departe.... Read More | Share it now!

Impresii de la: Final Frontier V, Târgul de carte SF şi Fantasy

Impresii de la: Final Frontier V, Târgul de carte SF şi Fantasy

În weekend am participat, pentru prima dată, la Final Frontier, singurul târg de carte SF şi fantasy organizat în Ro. Evenimentul se află deja la a cincea ediţie, cea din acest an desfăşurându-se la Connect Hub. Pe lângă standurile cu cărţi ale fiecărei edituri din domeniu şi spre deosebire de Kilipirim (care s-a rezumat la partea de “târg”), la FF s-au desfăşurat şi diverse ateliere şi întâlniri legate de scris, desenat sau construit de personaje şi au avut loc mai multe lansări de cărţi, concursuri sau jocuri interactive. Într-un fel, a fost ca o mini-convenţie a fanilor SF/F.... Read More | Share it now!

Impresii de la: Kilipirim, târgul de carte cu discount

Impresii de la: Kilipirim, târgul de carte cu discount

Ieri am fost la prima zi de Kilipirim, târgul de carte cu discount. Ediţia de primăvară din 2016 are loc între 30 martie şi 3 aprilie, în Unirea Shopping Center. Urmărind semnele de pe podea, trecând pe sub o grindă joasă şi de-a lungul unui culoar cu standuri cu pietre magice, lumânări parfumate şi reclame la experienţe ezoterice, am ajuns, finalmente…... Read More | Share it now!

Invidie de scriitor

Invidie de scriitor

E a doua oară anul ăsta şi una dintre puţinele dăţi în viaţă când termin de citit o carte atât de reuşită, de surprinzătoare şi de intensă, încât simt şi la ore după sângele fierbând în mine; şi simt o invidie imensă că stilul meu de a scrie nu e aşa experimentat, că povestea mea încă nu a atins acelaşi nivel, că nu reuşesc să transmit acelaşi neaşteptat la fiecare pas.... Read More | Share it now!

Ce am citit în 2015

Ce am citit în 2015

De câţiva ani, particip la reading challengeurile de pe Goodreads, unde îţi propui tu câte cărţi vrei să citeşti într-un an şi îţi urmăreşti progresul. Anul trecut mi-am propus să citesc 50 de cărţi. În final, am depăşit cu puţin numărul, ajungând la 57 de cărţi.... Read More | Share it now!

Subtile de Bucureşti

Subtile de Bucureşti

Mă duceam între cursuri la patiserie după covrigi. Am observat un grup de tineri – păreau de liceu – trecând pe lângă librăria Eminescu. Una dintre fete avea o carte în mână – probabil ceva din colecţia Adevărul, pe care o citea destul de prinsă – însă deodată s-a oprit fascinată, să se holbeze la ofertele 2+1 cu Fifty Shades of Grey.
-Are o carte în mână şi mai stă să se uite după altele în vitrină? Ce p%%% mea! – strigă un tip din grup după ea, apucând-o de braţ şi trăgând-o mai departe, spre hazul celorlalţi.... Read More | Share it now!

You're A Scientist! (Make Your Own Mistakes Book 1) by Phil Edwards [Book Review]]

You’re A Scientist! (Make Your Own Mistakes Book 1) by Phil Edwards [Book Review]]

Saw this free ebook advertised on the Fake Science Facebook page and decided to try it out. It was a fun little Choose your own Adventure book, set in the Fake Science Lab, where you started out as a beaker cleaner with 5 basic choices (Explore space/Become a biologist/Become a chemist/Become an earth scientist/Become a physicist). The choices branched out in many fun and unexpected ways and while most of the ends were bad ones (where the lab mortician usually comments something random about your silly death), I did reach some good ends too. In fact, the true ending (and quite a hilarious one indeed) could be reached in more than one way.... Read More | Share it now!

National Novel Writing Month

National Novel Writing Month

Anul ăsta m-am hotărât să particip la National Novel Writing Month sau NaNoWriMo, pe scurt. Evenimentul e deja internaţional şi îşi propune să te facă să scrii o carte de 50 000 cuvinte de-a lungul întregii luni noiembrie (adică aproximativ 1667 cuvinte pe zi). Nu e vreun concurs, doar un challenge personal, dar prin site ajungi să cunoşti mulţi alţi oameni care se ocupă cu scrisul şi eventual să te şi întâlneşti cu o parte dintre ei, ceea ce eu am făcut şi mi s-a părut foarte fun. Niciodată nu am mai stat de vorbă cu cineva despre scris ca şi cum ar fi cel mai de la sine înţeles lucru din lume, pe care îl faci cu cea mai mare naturaleţe. De obicei, lumea crede că e ceva mai neobişnuit şi ridică din umeri.... Read More | Share it now!

Dragă carte [Proză scurtă]

Dragă carte [Proză scurtă]

Ştii ceva? Eu am pretenţii de la tine. Nu vreau să fii „o carte”. Vreau să fii „cartea”. Cartea cu care, în primul rând, realizez o conexiune mintală. Cartea pe care am descoperit-o eu prin propria judecată. Nu mi-a fost recomandată, nu era într-o listă de „cărţile cele mai populare”, ci mi-a atras atenţia în mod subliminal, fie prin titlu, fie prin copertă, fie prin însăşi existenţa ei. Cartea al cărei fir narativ nu l-am putut prevede, chiar dacă până la ultima pagină mi-am stors creierul. Cartea pe baza căreia pot specula şi duce mai departe şi alte idei, analogii şi ipoteze. Cartea care începe să fie cu adevărat carte abia după ce o termin de citit şi realizez că trebuie să o reanalizez, recitesc, reinterpretez ca să-mi confirm mie că am înţeles-o. Cartea pe care o pot discuta cu propria conştiinţă. Atunci, şi numai atunci, dragă carte, poţi fi cartea mea.... Read More | Share it now!

Ce am citit in 2013

Ce am citit in 2013

Prin 2009 m-am alăturat sitelui Goodreads, pentru că îmi plac mult cărţile (aproape la fel de mult cât îmi plac şi listele). Prin 2011 au introdus ei o chestie cu Reading Challenge, prin care îţi stabileai tu câte cărţi vrei să citeşti pe an şi te atenţionau ei câte mai ai (sau dacă eşti înainte sau înapoi faţă de normă). Cam ăstea ar fi Challengeurile mele din ultimii trei ani:... Read More | Share it now!

Politeness

Politeness

Sunt două tipuri de scrieri care îmi plac la nebunie. Primele mă fac să gândesc: “Aşa ceva aş fi putut scrie şi mi-ar fi plăcut să scriu şi eu!”, iar celelalte: “Aşa ceva nu aş fi putut scrie niciodată!”.... Read More | Share it now!

Kieli Volumul 1, de Yukako Kabei [Recenzie]

Kieli Volumul 1, de Yukako Kabei [Recenzie]

Primul lucru pe care îl vei percepe şi care te va atrage citind Kieli este atmosfera aparte. Poate pentru că acţiunea se desfăşoară pe o planetă îndepărtată, îmtr-o lume uşor distopică, având trenuri cu aburi şi vapoare pe oceane de nisip; o planetă cu oameni simpli, dominaţi de clerici. Sau poate pentru că personajele principale sunt o fată care poate vedea spirite, dar nu interacţionează bine cu ceilalţi oameni din cauza asta; un soldat nemuritor cu probleme de atitudine; şi un radio posedat de spiritul unui caporal care a murit într-un război demult uitat. Sau poate, pur şi simplu, pentru că nu ai mai citit niciodată ceva atât de neobişnuit.... Read More | Share it now!

If on a Winter's Night a Traveler, by Italo Calvino [Book Review]

If on a Winter’s Night a Traveler, by Italo Calvino [Book Review]

About a quarter into this book, I thought: ‘Wow. What an extraordinary read.’
Halfway through, it became quite repetitive.
After 3/4 out of it, I found it rather boring.
In the end, I was definitely disappointed.... Read More | Share it now!

The Picture of Dorian Gray, by Oscar Wilde [Book Review]

The Picture of Dorian Gray, by Oscar Wilde [Book Review]

** spoiler alert ** I started reading “The picture of Dorian Gray” after receiving several recommendations from my friends. The synopsis seemed interesting, it was categorized as one of the greatest classics ever, I was sure I would enjoy it. But boy, was I wrong.... Read More | Share it now!

%d bloggers like this: