Din jurnalul unui vulpoi [Proză scurtă]

Octombrie 20xx
Pagini recuperate din agenda personală de memorii a domnului Berteliandor, stimabilul vulpoi de la nr. 346, zona de nord a pădurii Farcrasului

“Nick

Nick era un veveriţoi bătrân, agil, cu o aversiune nezdruncinată faţă de libelule. În tinereţile sale, încercase să prindă una rătăcită prin părţile de est ale Farcrasului – însă un salt necalculat îi cauzase o ruptură permanentă a părţii stângi a urechii drepte. Nick se mândrea grozav cu asta; dar cel mai mult se mândrea cu cea mai de preţ posesie a sa – o pereche de ochelari de soare furată de la un turist englez blond. După cum relata Nick povestea, turistul tocmai şi-i dăduse jos pentru a observa un car rozând lemnul mai bine – când deodata a simţit că nu-i mai are în mână! Ceea ce a urmat a fost însă culmea tragicomicului: în loc să încerce să-i recupereze, turistul a urlat “OMG! Camera, Sir David, camera!” şi şi-a pregătit obiectivul, dându-i lui Nick destul timp să pozeze sexy cu coada peste picioare şi cu capul pe lentilă.

Dra C

M-am întors şi temerile mele cele mai mari s-au confirmat: acolo în faţa mea se afla Dra C, fiica domnului C şi nepoata de mamă a lui Franz, noua celebritate a Farcrasului.
–Bonsoir, D-le Lian, mi-a rânjit Dra C în felul caracteristic al speciei sale.
Ăsta era unul dintre lucrurile pe care le uram cel mai mult la Dra C: nu putea şi ea ca toată fiinţa raţională să-mi găsească o poreclă derivată ori din începutul, ori din sfârşitul numelui meu; nooo, trebuia să folosească tocmai interiorul, şi, pe deasupra, mai şi accentua într-un mod stupid, franţuzesc, a doua silabă, făcând “n”-ul să dispară complet sub efervescenţa “aaa”-ului prelung. De fapt, cam tot ce făcea Dra C era de la jumătate şi franţuzesc; snobismul său părea să se fi amplificat considerabil de când domnul C, stimabilul ei părinte, apăruse ca actor principal într-o reclamă la pastă de dinţi medicinală. (Ah, dar am văzut şi eu reclama la televizorul cabanierului; chiar surprinde spiritul de castor.)

Delicvenţii

Pe măsură ce norul în formă de peşte se deplasa tot mai mult spre răsărit, şi zgomotul copitelor creştea în rezonanţă. Ştiam că le aparţin delicvenţilor; numai ei puteau cauza atâta agitaţie inutilă în incursiunile lor prin Farcras.
Delicvenţii erau cinci căpriori tineri ale căror iniţiale, aşezate în funcţie de vârsta celui numit, formau B-R-O-T-O. BROTO erau talentaţi şi şmecheri; într-atât de talentaţi şi de şmecheri, încât concurau până şi cu Franz la locul celebrităţilor, spre disperarea Drei C. Întâlnirea cu ei nu era întotdeauna binevenită. Pentru mine, delicvenţii acţionau ca un fel de catalizator al procesului intern. Dacă aveam îndoieli, ei mă făceau să devin paranoic; dacă eram cuprins de melancolie, după ce îi vedeam, mă simţeam depresiv. Astăzi însă mă trezisem plin de viaţă, aşa că salutul lor, de “Neaţa, Andi”, m-a determinat să mă întind cât eram de lung.”

Domnul Berteliandor doreşte să depună plângere penală împotriva familiei iepurilor de la nr. 348, sub acuzaţia de “roadere a unei proprietăţi intelectuale” şi “şantaj cu publicare de informaţii personale”.

Câteva schiţe scrise din perspectiva unui vulpoi, în urmă cu vreo 7 ani. Am obiceiul să reciclez numele şi personajele – Berteliandor a devenit ulterior un personaj nemurit din seria Jinzo, fără legătură cu schiţele de aici.

Imaginea e de pe pixabay.com

Comments

comments