Impresii de la: A cincea ediţie a Atelierului de confecţionat poveşti fantastice
Sâmbătă am participat la un mic workshop de scriere creativă, intitulat Atelierul de confecţionat poveşti fantastice: Dai cu zaru’, vine haru’!
Evenimentul a avut loc la ceainăria La un Ceai, unde din noiembrie încoace, de când am început să îmi creez cartea de la Nanowrimo, am ţinut şi noi (eu şi ceilalţi oameni pasionaţi de scris pe care i-am cunoscut în cadrul evenimentului National Novel Writing Month) cele mai multe dintre micile noastre întâlniri (aproape) săptămânale de scriere în direct, cărându-ne cu laptopurile printre ceainice şi ocazional reuşind să nu vărsăm nimic pe tastatură.
Atelierul de sâmbătă a fost însă o întâlnire mult mai amplă (se pare că era la cea de a cincea ediţie! Îmi pare rău că nu am ştiut şi de ediţiile precedente), organizatorii săi fiind cei de la Editura Crux Publishing, în frunte cu scriitorul Dan Rădoiu (despre care nu ştiam nimic). Eram vreo treizeci de oameni strânşi în salon (eu şi Laura, care m-a însoţit, nemaiapucând o masă şi înghesuindu-ne undeva prin spatele camerei). Am observat cum toată lumea venise pregătită cu pixul şi agenda (şi m-a cuprins exasperarea amintindu-mi de cele zeci de agende şi caiete pe care le aveam pe acasă şi pe care nu mă gândisem să le iau la mine); aşa că mi-am scos şi eu frumos foile şi am şterpelit un Jules Verne (Steaua Sudului, pentru precizie) din mica bibliotecă din cameră – nu pentru inspiraţie, ci fiindcă avea coperţile tari. Prevedeam că va fi ceva mai greu să scriu pe genunchi şi să beau ceai în acelaşi timp şi, într-adevăr, am reuşit să scap pe jos, pe rând, pixul, tocul de ochelari şi, din nou, pixul.
Atelierul a fost compus din două părţi. În prima am făcut brainstorming toţi şi am improvizat, pe baza unor Zaruri de Poveşti (care mie îmi păreau suspect de asemănătoare cu Story Cubes), profilul unui personaj teribil de aleatoriu (un fel de tocăniţă cu de toate). Crearea personajului (mai degrabă, generarea lui, pentru că a fost o abordare cantitativă, pornind de la un soi de “reţetă” de paşi pe care să îi urmezi) a fost un exerciţiu destul de interesant, pentru că mi-a dat impresia că un asemenea personaj ar putea funcţiona numai în ficţiune scurtă (short stories) şi nu în ceva mai amplu. În final, s-a ajuns la următoarele:
- personaj feminin
- nume: Cătuşaru
- prenume: Alexandra
- vârsta: 21 de ani
- ocupaţia: coach de fitness (la sală de fiţe!)
- familia:
- tatăl: pasionat de Alexandru Macedon, şi-a dorit dintotdeauna un băiat
- mama: pasionată de alchimie (după ce a rămas repetentă la chimie); îi tremură des mâna din cauza intoxicaţiei cu mercur şi, din această cauză, scapă mirodenii prea multe în mâncare
- iubitul: Decebal Roxan Vasilescu
- locuinţa: garsonieră în Dristor
- hobby: joacă jocuri de noroc
cu un gay(gayul a fost eliminat ulterior, considerat fiind inutil, deşi se specula că vine în vizită la Alexandra doar pentru Decebal Roxan Vasilescu) - tendinţa: doarme foarte mult
- pentru că visele ei au continuare, ia somnifere des, să afle ce se întâmplă mai departe
- în vis, joacă jocuri de noroc cu Alexandru Macedon
- putere magică (ce o face pe Alexandra specială): cântă la chitară foarte bine
- caracteristici fizice: după cum îşi închipuie fiecare dintre noi
După crearea profilului, cineva a dat cu trei zaruri pentru a determina intriga poveştii. Astfel, s-a obţinut un om furios, un hamburger şi un dragon (confundat iniţial cu o veveriţă), care au dus la următoarea premisă: La shaormeria din Dristor, toţi sunt furioşi că mâncarea e prea iute (ca un dragon).
Au urmat nişte întrebări la răspunsul cărora să ne gândim în timp ce scriem povestea (de tipul Cine sunt?, Unde sunt?, Când se petrece acţiunea? etc. şi ceea ce mi s-a părut mie foarte util: Ce îmi doresc?, De ce îmi doresc asta?, De ce mi-o doresc tocmai acum? etc). De obicei, când scriu poveşti scurte, pornesc mai degrabă de la o situaţie şi nu de la un personaj, iar atunci când pornesc de la personaj, încep cu întrebările calitative (de tipul celor de aici) şi din ele îmi rezultă profilul personajului (pe care nu îl gândesc atât de detaliat – nu mi se par relevante toate aspectele).
Aşadar, a doua parte a atelierului a cuprins exerciţiul invers, de a pune personajul în context, şi mi s-a părut destul de dificil (probabil pentru că simţeam că îmi e greu de însuşit personajul). Pe de altă parte, aveam antrenament la scris povestioare în cincisprezece-douăzeci de minute încă de când scriam bazat pe prompturi (5-10 cuvinte aleatorii date de colegi) pe la cursuri. Nu am reuşit să adaug toate datele din profil, dar, ascultând poveştile celorlalţi, am observat că fiecare extrăsese numai ce i se păruse mai important. Pe parcurs, fiecare a primit, de asemenea, şi nişte bileţele pe care a dat feedback scris celorlalţi autori – bileţele care au ajuns în final la autorii respectivi. Iar feedback s-a primit şi verbal din partea ascultătorilor.
Citindu-mi şi eu povestea, cel mai mult m-am bucurat că lume pe care nu o cunoşteam dinainte chiar a râs cu încântare la tipul de umor pe care îl folosisem. Redau mai jos ce am scris (varianta needitată); am reuşit să continui şi să şi concretizez povestea într-o nouă variantă.
Alexandru Macedon se scărpină pe după ureche, rozând inconştient asul de inimă neagră.
–În noaptea aceasta erai foarte aproape să mă învingi pentru prima dată, domnişoară Cătuşaru. Aproape – dar aproape – că sunt mândru de tine. Pe data viitoare! Nu uita de antrenament.
Alexandra se trezi brusc din eternul vis recurent, în care juca board games şi jocuri de noroc cu mult slăvitul erou antic. Pentru a nu ştiu câta oară în acea vară, garsoniera cu ferestre deschise era invadată de miros de shaorma. Miros care nu făcea decât să îi sporească sentimentul profund de frustrare, mai mare ca niciodată. Totul era o frustrare – locuinţa ei din Dristor cea mirositoare şi călduroasă, faptul că se trezise târziu, părinţii ei care o invitaseră la cină pe seară, dar mai ales faptul că nu îl putea învinge niciodată pe Alexandru Macedon.
Alexandru Macedon – inamicul ei numărul unu. Întotdeauna când îi apărea în vise, reuşea să o facă să se simtă mică şi fraieră. „Nu că aş duce lipsă de aşa ceva” – gândi ea, plecând spre shaormerie şi apoi spre sala de fitness, la alţii şi mai fraieri pe care trebuia să îi antreneze. Alexandru Macedon fusese eroul tatălui ei şi ea nu îşi dorise decât un singur lucru toată viaţa – să îl snopească în bătaie că o făcea atât de complexată.
Ca de obicei, era coadă la shaorma – şi scandal. Lumea ţipa furioasă – probabil iar scăpase cineva o întreagă pungă de piper per porţie. Alexandra oftă. Era mult prea nervoasă după visul precedent şi nu mai avea răbdare. Totul în jur era stupid. Îi era foame şi întârzia.
Totul, totul – shaorma, clienţii, sala de fitness de vizavi – totul era propriul ei Alexandru Macedon. Trebuia să îl învingă pe tot. Era acum ori niciodată. Nu mai avea chef să recurgă la somnifere, nopţi nedormite şi tutoriale de poker pe net. În acest moment, tot universul era Macedon şi ea avea să-l nimicească.
Trăgând aer în piept, Alexandra îşi luă avânt, sări peste un căţel vagabond şi ateriză pe blatul vânzătorului de shaorma.
–Ce…? începu el, neînţelegând.
Alexandru Macedon intrase în istorie rezolvând nodul gordian.
Alexandra Cătuşaru avea să intre în istorie rezolvând criza shaormei de Dristor.
Primul pas spre noi cuceriri.
În concluzie, aştept cu interes următoarea ediţie a Atelierului de confecţionat poveşti fantastice şi sper să fie la fel de distractiv şi data viitoare.
Sursă foto: pixabay.com
[…] Cu chiu, cu vai, după o sesiune cu vreo 7 materii de examinat şi o vacanţă în care am reuşit să scriu vreo 3-4 capitole la cartea pe care o rumeg din vară încoace, mi-am învins lenea şi am editat şi terminat povestea începută în cadrul Atelierului de confecţionat poveşti fantastice. […]
[…] Crux Publishing şi scriitorul Dan Rădoiu la ceainăria La un Ceai. Pentru mine a fost abia a doua participare la aceste ateliere (mi-aş fi dorit să ştiu din timp şi despre primele ediţii), însă mi s-a […]
[…] nu a contat. Atmosfera a fost la fel de plăcută ca la ediţiile trecute la care am participat (5 şi 6), iar imaginaţia care o luase razna (confecţionându-l pe Mircea I. Popescu, funcţionar […]
[…] concluzie, a fost o ediţie puţin diferită faţă de celelalte de până acum la care am participat, în care mi s-a părut că a predominat partea de gândit şi […]