Impresii de la: A cincea ediţie a Atelierului de confecţionat poveşti fantastice

Sâmbătă am participat la un mic workshop de scriere creativă, intitulat Atelierul de confecţionat poveşti fantastice: Dai cu zaru’, vine haru’!

Evenimentul a avut loc la ceainăria La un Ceai, unde din noiembrie încoace, de când am început să îmi creez cartea de la Nanowrimo, am ţinut şi noi (eu şi ceilalţi oameni pasionaţi de scris pe care i-am cunoscut în cadrul evenimentului National Novel Writing Month) cele mai multe dintre micile noastre întâlniri (aproape) săptămânale de scriere în direct, cărându-ne cu laptopurile printre ceainice şi ocazional reuşind să nu vărsăm nimic pe tastatură.

• personaj feminin
• nume: Cătuşaru
• prenume: Alexandra
• vârsta: 21 de ani
• ocupaţia: coach de fitness (la sală de fiţe!)
• familia:
  • tatăl: pasionat de Alexandru Macedon, şi-a dorit dintotdeauna un băiat
  • mama: pasionată de alchimie (după ce a rămas repetentă la chimie); îi tremură des mâna din cauza intoxicaţiei cu mercur şi, din această cauză, scapă mirodenii prea multe în mâncare
  • iubitul: Decebal Roxan Vasilescu
• locuinţa: garsonieră în Dristor
• hobby: joacă jocuri de noroc cu un gay (gayul a fost eliminat ulterior, considerat fiind inutil, deşi se specula că vine în vizită la Alexandra doar pentru Decebal Roxan Vasilescu)
• tendinţa: doarme foarte mult
  • pentru că visele ei au continuare, ia somnifere des, să afle ce se întâmplă mai departe
  • în vis, joacă jocuri de noroc cu Alexandru Macedon
• putere magică (ce o face pe Alexandra specială): cântă la chitară foarte bine
• caracteristici fizice: după cum îşi închipuie fiecare dintre noi

După crearea profilului, cineva a dat cu trei zaruri pentru a determina intriga poveştii. Astfel, s-a obţinut un om furios, un hamburger şi un dragon (confundat iniţial cu o veveriţă), care au dus la următoarea premisă: La shaormeria din Dristor, toţi sunt furioşi că mâncarea e prea iute (ca un dragon).

Au urmat nişte întrebări la răspunsul cărora să ne gândim în timp ce scriem povestea (de tipul Cine sunt?, Unde sunt?, Când se petrece acţiunea? etc. şi ceea ce mi s-a părut mie foarte util: Ce îmi doresc?, De ce îmi doresc asta?, De ce mi-o doresc tocmai acum? etc). De obicei, când scriu poveşti scurte, pornesc mai degrabă de la o situaţie şi nu de la un personaj, iar atunci când pornesc de la personaj, încep cu întrebările calitative (de tipul celor de aici) şi din ele îmi rezultă profilul personajului (pe care nu îl gândesc atât de detaliat – nu mi se par relevante toate aspectele).

Aşadar, a doua parte a atelierului a cuprins exerciţiul invers, de a pune personajul în context, şi mi s-a părut destul de dificil (probabil pentru că simţeam că îmi e greu de însuşit personajul). Pe de altă parte, aveam antrenament la scris povestioare în cincisprezece-douăzeci de minute încă de când scriam bazat pe prompturi (5-10 cuvinte aleatorii date de colegi) pe la cursuri. Nu am reuşit să adaug toate datele din profil, dar, ascultând poveştile celorlalţi, am observat că fiecare extrăsese numai ce i se păruse mai important. Pe parcurs, fiecare a primit, de asemenea, şi nişte bileţele pe care a dat feedback scris celorlalţi autori – bileţele care au ajuns în final la autorii respectivi. Iar feedback s-a primit şi verbal din partea ascultătorilor.

Citindu-mi şi eu povestea, cel mai mult m-am bucurat că lume pe care nu o cunoşteam dinainte chiar a râs cu încântare la tipul de umor pe care îl folosisem. Redau mai jos ce am scris (varianta needitată); am reuşit să continui şi să şi concretizez povestea într-o nouă variantă.

Alexandru Macedon se scărpină pe după ureche, rozând inconştient asul de inimă neagră.
–În noaptea aceasta erai foarte aproape să mă învingi pentru prima dată, domnişoară Cătuşaru. Aproape – dar aproape – că sunt mândru de tine. Pe data viitoare! Nu uita de antrenament.
Alexandra se trezi brusc din eternul vis recurent, în care juca board games şi jocuri de noroc cu mult slăvitul erou antic. Pentru a nu ştiu câta oară în acea vară, garsoniera cu ferestre deschise era invadată de miros de shaorma. Miros care nu făcea decât să îi sporească sentimentul profund de frustrare, mai mare ca niciodată. Totul era o frustrare – locuinţa ei din Dristor cea mirositoare şi călduroasă, faptul că se trezise târziu, părinţii ei care o invitaseră la cină pe seară, dar mai ales faptul că nu îl putea învinge niciodată pe Alexandru Macedon.
Alexandru Macedon – inamicul ei numărul unu. Întotdeauna când îi apărea în vise, reuşea să o facă să se simtă mică şi fraieră. „Nu că aş duce lipsă de aşa ceva” – gândi ea, plecând spre shaormerie şi apoi spre sala de fitness, la alţii şi mai fraieri pe care trebuia să îi antreneze. Alexandru Macedon fusese eroul tatălui ei şi ea nu îşi dorise decât un singur lucru toată viaţa – să îl snopească în bătaie că o făcea atât de complexată.
Ca de obicei, era coadă la shaorma – şi scandal. Lumea ţipa furioasă – probabil iar scăpase cineva o întreagă pungă de piper per porţie. Alexandra oftă. Era mult prea nervoasă după visul precedent şi nu mai avea răbdare. Totul în jur era stupid. Îi era foame şi întârzia.
Totul, totul – shaorma, clienţii, sala de fitness de vizavi – totul era propriul ei Alexandru Macedon. Trebuia să îl învingă pe tot. Era acum ori niciodată. Nu mai avea chef să recurgă la somnifere, nopţi nedormite şi tutoriale de poker pe net. În acest moment, tot universul era Macedon şi ea avea să-l nimicească.
Trăgând aer în piept, Alexandra îşi luă avânt, sări peste un căţel vagabond şi ateriză pe blatul vânzătorului de shaorma.
–Ce…? începu el, neînţelegând.
Alexandru Macedon intrase în istorie rezolvând nodul gordian.
Alexandra Cătuşaru avea să intre în istorie rezolvând criza shaormei de Dristor.
Primul pas spre noi cuceriri.

În concluzie, aştept cu interes următoarea ediţie a Atelierului de confecţionat poveşti fantastice şi sper să fie la fel de distractiv şi data viitoare.

Sursă foto: pixabay.com

Comments

comments