Prizonierul etern al facultăţii [Proză scurtă]
Octombrie 2019.
La doi ani după ce ai terminat finalmente facultatea, ţi s-a eliberat diploma de absolvire.
Mergi spre UAUIM să o recuperezi. Statuia lui Mincu din curte rânjeşte sinistru. O ignori; doar ai scăpat pentru totdeauna de blestemul ei. De nopţile nedormite. De stresul predărilor. De statul la cozi.
Deschizi uşa şi te apropii de portiţa de sticlă. Bagi mâna în geantă. Scoţi portofoleul şi din interiorul lui – cardul ISIC.
Îl fluturi prin faţa portiţei.
EROARE.
Te scuturi convulsiv. Strâmbi din nas. Îl plimbi prin aer pentru a doua oară. Şi a treia. Şi a patra.
EROARE
EROARE
EROARE!!!
Îl suceşti printre degete. Îl ştergi pe pantaloni. Încerci pentru a cincea oară.
EROARE!
Atunci observi, scris cu litere minuscule, data expirării: octombrie 2017.
Dai cu piciorul în portiţa de sticlă. Nu se sparge. Nu cedează în faţa ta. Paznicii vin şi te iau pe sus.
Ţipi din adâncul plămânilor. Ţipi cât pentru mai bine de şase ani de chin. Ţipi pentru toate schiţele şi PTurile şi finisajele şi structurile şi proiectele de atelier. Şi Mincu din curte râde de ţipătul tău. Nu îi pasă; doar a învins atâtea alte mii de studenţi înaintea ta. Nu eşti decât un +1 pentru el. Un număr. Un nimeni.
Nu îţi vei căpăta diploma de absolvire a facultăţii niciodată.
NICIODATĂ.
Totul din cauza unui card ISIC expirat.
***
Supărare că am fost forţată să-mi fac un card ISIC ce expiră în câteva luni.