2018, anul în care am citit peste 100 de cărţi
Din 2011 încoace, particip la Goodreads Reading Challenge, unde îmi propun singură câte cărţi să citesc anual. Tradiţia mea e că încep cu 50 (aproximativ una pe săptămână) şi ajustez scopul în funcţie de cât am citit pe parcurs. În 2018, pe la jumătatea anului, am văzut că sunt pe cale să termin cele 50 de cărţi, aşa că am dublat scopul: 100. Iar din acele 100, îmi propusesem ca cel puţin jumătate să fie non-ficţiune.
De ce non-ficţiune? Pe de o parte, pentru că gusturile se schimbă. Nu mă mai regăsesc atât de uşor în literatură. Îmi trebuie o provocare la mijloc, ceva care să mă facă să gândesc – şi dacă romanul respectiv nu are o temă clară, îmi pierde interesul repede. Aşa că mă îndrept spre cărţi care dau de gândit. Pe de altă parte, şi pentru că vreau să diversific ce ştiu despre lume. O parte dintre cărţile de non-ficţiune citite sunt citite tocmai ca research pentru romanul meu. Celelalte mai mult ca distracţie.
Şi totuşi, cu ce m-am ales din cele 100+ cărţi? Mai jos am trântit câteva constatări.
- 93 din 102 cărţi au fost în citite în engleză
Nu caut să citesc intenţionat o carte în engleză decât într-o singură situaţie: dacă originalul a fost scris în engleză. Oricât de bune ar fi traducerea şi adaptarea, dacă ştiu suficient de bine limba originală, îmi dau seama că scârţâie. Sună cursiv şi coerent în română, dar citind paragraful, încerc să îmi imaginez cum era în original… şi nu pot. Sunt mulţi termeni care nu au apărut încă în română sau sună ciudat ca exprimare, plus multe înjurături din engleză care nu au traducere cuvânt cu cuvânt. Am păţit-o citind ediţia tradusă de la Mici focuri pretutindeni şi am păţit-o din nou citind traducerea de la Umilirea publică în epoca internetului.
Pe de altă parte, dacă originalul a fost scris în altă limbă (suedeză, daneză, norvegiană etc.), nu mă deranjează să citesc o traducere. Cum îmi plăcuseră cărţile lui Fredrik Backman traduse la Editura Art, am aşteptat să apară în română Scandalul, deşi aş fi putut să îl citesc cu o grămadă de timp înainte în traducerea în engleză.
Per ansamblu însă, există un alt motiv mult mai simplu pentru care citesc atât de puţin în română: disponibilitatea. Cele mai multe cărţi pe care le citesc sunt cumpărate de la Antic Exlibris. Am descoperit că s-a deschis şi Bookoteca, un discount bookshop la Universitate, de unde am luat o droaie de romane mystery. În plus, multe cărţi pe care vreau să le citesc nu au încă sau nu vor avea vreodată o traducere în română.
Cât despre autori români, le mai dau din când în când şanse când mai cumpăr volume de la târguri de cărţi… dar cei mai mulţi ajung să mă dezamăgească.
- Non-ficţiunea e distractivă – dacă e scrisă de cine trebuie
Adică de cineva care să fie cu adevărat pasionat de subiect. De obicei, o carte scrisă de un istoric sau de un om de ştiinţă explică noţiuni complexe în cuvinte simple şi e presărată cu anecdote şi umor. În contrast, deseori am dat de cărţi scrise de jurnalişti care nu înţeleg prea bine subiectul şi se aruncă în explicaţii teribil de complicate şi în subiectivitate maximă. (Încă un motiv pentru care e bine să citeşti despre acelaşi subiect din multiple surse.)
Oricum, cheia distracţiei în non-ficţiune e să nu citeşti despre acelaşi subiect la nesfârşit, ci să diversifici. În 2018 am citit vreo 54 de cărţi non-fiction (posibil să fi greşit numărătoarea, dar oricum sunt peste jumătate, yay!). Cărţile au cuprins subiecte diverse, de la artă, design grafic şi arhitectură, la istorie (din Antichitate în Evul Mediu şi către Războaiele Mondiale), la scris (tehnici şi metode, abordări mai calitative ale scrisului, analiza genului mystery etc.), la nemurirea din punct de vedere ştiinţific, la ştiinţe naturale, la limbajul trupului (referinţă pentru personajele mele), la subiecte diverse (alchimie, istoria grădinilor, crime investigation etc.).
Mai e ceva: dacă scrii poveşti, non-ficţiunea e o sursă extrem de surprinzătoare de idei. Pentru 2019 îmi propun acelaşi lucru: cel puţin jumătate dintre cărţi să fie non-fiction. Poate dau de ideea câştigătoare prin ele.
- Am redescoperit plăcerea recititului
De când cu Goodreads, timp mult petrecut pe net, librării cu cărţi în engleză etc., am imboldul să citesc mereu ceva nou, nou, nou.
Însă recititul te ajută să descoperi aceleaşi idei prin alt filtru. Cartea nu s-a schimbat între timp, dar tu da. Sunt cărţi care se pretează foarte bine pentru recitit şi cărţi care nu merită recitite. Cele din prima categorie vor fi mereu o surpriză. Fie că descoperi o temă nouă, o tehnică nouă de scris, o lumină nouă în care să vezi personajul etc., esenţialul este că te întorci la un confort, la o familiaritate, la un loc/prieten vechi pe care nu l-ai mai vizitat de ani întregi.
Numai 8 dintre cărţile citite în 2018 au fost recitite. Dar faţă de 0 în 2017, e un progres. Pentru 2019, îmi propun ca procentul de cărţi recitite să fie mai mare.
- Am ajuns să citesc în afara zonei de comfort
Şi asta datorită researchului pentru carte. Cartea mea are personaje nemuritoare, aşa că am ajuns să citesc o grămadă, şi ficţiune, şi non-ficţiune, despre nemurire (văzută atât mitologic, cât şi ştiinţific), moarte, repetarea vieţilor etc. În literatură, asta m-a condus spre câteva cărţi de literary fiction (gen de care mă ţineam deoparte). De exemplu, The immortalists sau Life after life. (Cu ocazia asta, mi-am întărit suspiciunea că magical realism este un gen literar foarte ciudat şi care nu mă prea încântă). În non-ficţiune, am ajuns să citesc cărţi despre afterlife (toate având o grămadă de supoziţii şi pseudoştiinţă…) şi cum să prelungeşti viaţa oamenilor (iarăşi, ştiinţă destul de amestecată cu pseudoştiinţă). În mod normal, aş fi evitat subiectele; dar chiar şi în cărţi cu multe aiureli în ele, am ajuns să dau de părţi bune.
- Nu prea mai ştiu să scriu în română
Poate pentru că nu am scris aproape deloc pe blog în 2018. Poate pentru că recent am citit aproape numai în engleză. Sau, mai degrabă, pentru că lucrez constant la cartea mea – în engleză. Dar cuvintele în română îmi curg greu şi îmi sună nefireşti. Stilul îmi sună deseori depăşit. Nu mă mai regăsesc în scris în română.
În engleză, scriu mult mai serios şi cu subiecte mai profunde. În română, tendinţa e să iau totul peste picior. Şi cum nu m-am mai ocupat de Mari Brânze, s-a cam dus satira.
- Şi acum întrebarea… ce îmi propun în 2019?
Dincolo de ce am spus deja (să recitesc mai mult, minim jumătate dintre cărţi să fie non-fiction), în 2019 vreau să…
Citesc mai puţin.
Pare paradoxal, dar pe parcursul lui 2018, am realizat că am cedat alte activităţi în favoarea cititului. Printre ele se numără desenatul, scrisul pe blog, învăţatul de cursuri online, jucatul pe PC şi cam multe alte chestii fun de făcut în timpul liber (văzut seriale, jucat board games, făcut un puzzle etc.). La plimbări nu am renunţat, ci le-am intensificat. Dar deseori mă trezeam cu o carte pe o bancă în parc. M-am regăsit în citit în 2018, dar de la un punct încolo, a ajuns să fie mai degrabă un drog, nu o plăcere. Aşa că e cazul să mai fac şi altceva.
Pentru lista completă de cărţi citite: aici (afişate în mod fancy) şi aici (afişate mai serios).
Related: