Dragă carte [Proză scurtă]
Ştii ceva? Eu am pretenţii de la tine. Nu vreau să fii „o carte”. Vreau să fii „cartea”. Cartea cu care, în primul rând, realizez o conexiune mintală. Cartea pe care am descoperit-o eu prin propria judecată. Nu mi-a fost recomandată, nu era într-o listă de „cărţile cele mai populare”, ci mi-a atras atenţia în mod subliminal, fie prin titlu, fie prin copertă, fie prin însăşi existenţa ei. Cartea al cărei fir narativ nu l-am putut prevede, chiar dacă până la ultima pagină mi-am stors creierul. Cartea pe baza căreia pot specula şi duce mai departe şi alte idei, analogii şi ipoteze. Cartea care începe să fie cu adevărat carte abia după ce o termin de citit şi realizez că trebuie să o reanalizez, recitesc, reinterpretez ca să-mi confirm mie că am înţeles-o. Cartea pe care o pot discuta cu propria conştiinţă. Atunci, şi numai atunci, dragă carte, poţi fi cartea mea.
Eh, şi dacă nu reuşeşti asta, pot să te apreciez la fel de mult şi pentru simţul umorului.
Cei de la Okian organizaseră un concurs pe Fb în februarie 2013 la care trebuia să scrii o declaraţie de dragoste unei cărţi şi am zis atunci să-mi încerc şi eu norocul.
Imaginea e de pe pixabay.com
[…] Dragă carte […]