Impresii de la: Kilipirim, târgul de carte cu discount

Ieri am fost la prima zi de Kilipirim, târgul de carte cu discount. Ediţia de primăvară din 2016 are loc între 30 martie şi 3 aprilie, în Unirea Shopping Center. Urmărind semnele de pe podea, trecând pe sub o grindă joasă şi de-a lungul unui culoar cu standuri cu pietre magice, lumânări parfumate şi reclame la experienţe ezoterice, am ajuns, finalmente…

…nu în paradis, ci în iad. Iadul portofelului, mai exact, pentru că nu e o idee bună să mă laşi în mijlocul unor standuri cu cărţi la preţ redus. Mai ales când sunt atât de multe în jurul meu.

Erau multe edituri cunoscute româneşti, printre care Nemira, Humanitas, Rao, Polirom, Trei, Curtea Veche etc. Existau câteva coşuri cu cărţi la preţuri speciale (15, 10 sau 5 lei), însă reducerea medie pe care o am văzut-o a fost cam de 30% faţă de preţul normal.

Nu e prima dată când mă duc la Kilipirim; am mai fost la câteva ediţii care au avut loc în sala Dalles, în urmă cu câţiva ani, pe vremea când funcţiona veselă librăria de acolo (şi căreia îi simt lipsa. De la câte cursuri de istoria şi teoria arhitecturii am chiulit ca să pierd vremea frunzărind cărţi…) Nu prea m-a încântat noul loc unde a avut loc evenimentul, pentru că era foarte închis aerul (iar lumânărelele parfumate m-au făcut să plec mult mai repede decât intenţionasem), însă, în afară de acest aspect, totul a fost în regulă.

Am pornit aproape instinctiv în căutare de cărţi aparţinând genului meu preferat: mystery. Sigur, îmi plac şi alte genuri de cărţi (SF şi fantasy, mai ales), însă pentru acestea două aştept celălalt târg, cel care are loc în weekend: Final Frontier. Nu ştiu cum s-au nimerit să fie amândouă în aceeaşi săptămână (şi sunt curioasă dacă editurile care participă la ambele vor avea aceleaşi preţuri la cele două evenimente), însă finanţele mele vor şti mai bine.

Cărţi mystery se găsesc peste tot. Pe la Humanitas, am dat de o colecţie care încerca să combine suspansul cu umorul (ceea ce încerc şi eu să fac în romanul meu), însă cumva nu m-a atras niciun titlu – pentru că simţeam că nici nu pot lua în serios misterul, dar nici umorul nu părea suficient de subtil cât să îmi placă. La Nemira sunt multe multe cărţi de Rodica Ojog-Braşoveanu, cu coperţi tare interesante, însă am citit deja destule… m-am obişnuit cu stilul. Rao avea multe mistere din toată lumea, inclusiv unele de autori japonezi (care scriu unele dintre cele mai sucite, surprinzătoare şi inedite romane poliţiste, multe howdunnit), însă am descoperit că, de când citesc pe reader şi îmi ajustez scrisul cât să văd bine, nu mai sunt în stare să citesc fonturi mici (în ciuda faptului că port ochelari de apropiere). Iar Rao părea să aibă numai fonturi minuscule, inducătoare de dureri de cap…

În final, după ce, totuşi, am cumpărat şi nişte cărţi SF/F de la Nemira, m-am oprit la Editura Trei. E ceva în romanele poliţiste scandinave – aş zice că sunt un soi de “guilty pleasure” pentru mine; suspansul e descris într-un mod aproape animalic, elementele naturii sunt amplificate şi aproape că simţi răceala zăpezii din pagină. În plus, trecuseră mai bine de doi ani de când citisem unul…

Şi, pentru că două evenimente despre cărţi pe săptămână nu sunt suficiente, de vineri, 1 aprilie, începe şi Camp Nanowrimo. Asemănător cu Nanowrimo, evenimentul îşi propune să te determine să scrii – însă nu 50 000 cuvinte, ci câte vrei tu. Eu mi-am propus 15 000, sperând că în atât de multe voi reuşi să îmi termin primul draft din carte. Presimt o lună tare ocupată. 🙂

Şi pentru că nu terminasem cu Kilipirim… la editura Polirom am dat de bizareria asta de copertă, al unui thriller japonez, având o figurină anime bootleg de la animeul The Melancholy of Haruhi Suzumiya, una dintre cele chestiile cele mai nasoale de care am dat vreodată. Încă nu îmi explic, totuşi, care era legătura dintre evenimentele din roman şi anime – din descriere, nu părea ca imaginea să aibă vreo relevanţă pentru plot.

Comments

comments