National Novel Writing Month

National Novel Writing Month

Anul ăsta m-am hotărât să particip la National Novel Writing Month sau NaNoWriMo, pe scurt. Evenimentul e deja internaţional şi îşi propune să te facă să scrii o carte de 50 000 cuvinte de-a lungul întregii luni noiembrie (adică aproximativ 1667 cuvinte pe zi). Nu e vreun concurs, doar un challenge personal, dar prin site ajungi să cunoşti mulţi alţi oameni care se ocupă cu scrisul şi eventual să te şi întâlneşti cu o parte dintre ei, ceea ce eu am făcut şi mi s-a părut foarte fun. Niciodată nu am mai stat de vorbă cu cineva despre scris ca şi cum ar fi cel mai de la sine înţeles lucru din lume, pe care îl faci cu cea mai mare naturaleţe. De obicei, lumea crede că e ceva mai neobişnuit şi ridică din umeri.

Ideea pentru carte era deja în mintea mea de astă-vară, când eram pe acasă pe la Vâlcea şi într-o noapte s-a luat curentul. Nu mai aveam baterie la telefon şi nici vreo lanternă la îndemână, dar mai aveam puţină baterie la laptop şi am deschis FocusWriter şi am notat aiurea nişte rezumate de capitole. Ce e drept, povestea s-a mai schimbat pe parcurs, dar esenţa a rămas. Din vară până în noiembrie am reuşit să scot numai 4 capitole, scrise chinuit câte unul pe lună, în timp ce mă documentam din diverse surse despre scris şi scriitori preferaţi (dar fără să mă grăbesc) şi îmi notam pe toate caietele şi agendele idei de scris (fără însă să le execut…).

Am zis să mă înscriu la NaNo aşa, din senin, dar mă bucur că am făcut-o, pentru că mă motivează teribil. Nu ştiu dacă e o parte din mine căreia îi place la nebunie să urmărească numere schimbându-se şi grafice cu progres (ţin minte că uneori stăteam şi minute în şir observând cu fascinaţie vitezele de download, pe când internetul nu era atât de rapid ca acum) – dar cert e că având nişte scopuri precise, mă mobilizez mult mai eficient. În plus, mă face să cred în poveştile mele din nou. Ultima dată când am scris proză lungă cu adevărat (peste 30 de pagini or so) a fost acum trei ani şi un pic, când am scris Cretacica (romanul cu puştiul şi profa lui de biologie care se întorc în timp şi descoperă o civilizaţie de dinozauri inteligenţi. Poveste pe care încă nu am apucat să o editez şi să o fac frumoasă). În rest, numai short stories şi poezii (cea mai mare parte dintre ele sunt pe site, dar am şi destule răspândite prin caiete – de obicei neterminate).

Revenind la carte… o să pun aici descrierea scurtă pe care am pus-o şi pe siteul cu NaNoWriMo.

“O gaşcă de nemuritori trăind în prezent şi ascunzându-şi vârsta adevărată organizează o convenţie pentru a-i cunoaşte pe ceilalţi nemuritori din lume. Totuşi, odată ce reuşeşte să îi strângă pe toţi în aceeaşi cameră, coordonatorul, un tip de vreo 3000 de ani, are altă intenţie cu ei…”

şi primul paragraf din primul capitol:

“Pentru Lex Axel, băiatul de la plotare, ziua de joi se dovedi nefastă. Nu doar că reuşi să se curenteze şi să pice lat, cu tâmpla fix în cutia conţinând cartuşe nedesfăcute de imprimantă, dar marea voinţă a macrocosmosului consideră că moartea lui, însoţită de tuşul cyan prelingându-i-se pe scăfârlie, reprezintă singura concluzie adecvată poveştii sale…”

Momentan nu am un titlu definitiv, cred că va fi ultimul lucru pe care îl voi schimba. În schimb, mi-am pus un titlu temporar şi mi-am făcut şi o copertă cu el:

Cât despre genul literar… îmi propun să fie satiră. Sau, în orice caz, ceva umoristic care să semene oarecum cu cartea mea preferată, Un yankeu la curtea regelui Arthur (de Mark Twain): o operă care te face să gândeşti intens, apoi să râzi în hohote şi apoi brusc îţi sfâşie sufletul. Nu ştiu dacă prima şi ultima îmi vor ieşi, dar la partea de râs mi s-a confirmat deja de beta readeri că e ok. 😀

Personajele sunt o parte dintre cele pe care le-am mai scris deja (în seria Jinzo şi seria Furabie) plus alte câteva noi. Urmăresc în fiecare capitol alt personaj şi povestea e de fapt acumularea a toate evenimentele prin care trec ele.

Cât despre influenţe… în afară de cartea menţionată, o să mai trec aşa:

Cory Doctorow – pentru felul în care reuşeşte să fie atât de contemporan cu tehnologia, dar în acelaşi timp să transforme asta în ceva pozitiv şi de înţeles pentru cititor

Ryukishi07 – pentru visual novels şi manga pe care le-am citit de la el (Higurashi When they cry, Umineko When they cry şi Rose Guns Days).  Mi-ar lua foarte mult să explic ce implică de fapt fiecare dintre cele trei… dar Umineko este şi probabil va fi pentru multă vreme cea mai complexă, mai mindfuck şi mai profundă operă pe care am gustat-o vreodată, cu acţiune care se petrece atât în lumea reală, cât şi pe mai multe gameboarduri şi într-o lume meta pur conceptuală, unde adevărul subiectiv se luptă cu adevărul obiectiv. Ah, şi muzica din joc e perfectă pentru scris.

Baccano – un anime bazat pe o serie de romane, despre incidentele prin care trec nişte nemuritori şi mafioţi prin anii ’20-’30 în Statele Unite. Şi Baccano e destul de complex şi abordează mult întrebarea: ce anume creează o poveste?, ajungând la concluzia că sunt atâtea poveşti câte personaje implicate.

Cu siguranţă ar mai fi şi alte surse de inspiraţie (Agatha Christie, Isaac Asimov, vlogurile unui anumit youtuber), dar am zis să menţionez numai lucrurile care, probabil, se vor regăsi în poveste.

[Paranteză: Poate că 50 000 cuvinte pare mult, dar nu e chiar aşa pentru mine, din moment ce m-am mai ocupat de proză lungă până acum. Cretacica, pe care am scris-o tot într-o lună, pentru concursul de la Editura Arthur, are vreo 38 000 cuvinte. Seria cu Jinzo are cam 15 000, dar e alcătuită din poveşti scurte. Seria cu Furabie, Creier de Vrabie (pe care am scris-o cam într-un an şi câteva luni) are vreo 120 000 cuvinte, dintre care numai povestea cu Senynătate numără vreo 51 000 (deci mai mult decât pentru Nano).]

În rest… mă întorc la treabă. Sunt destul de aproape de jumătatea celor 50 000 cuvinte, dar curând voi ajunge la un punct mort unde nu voi mai şti ce să scriu o vreme. Sper să depăşesc cu bine momentul.

Update: am terminat cu bine cele 50 000 cuvinte pe 30 noiembrie, dar mai am destul de adăugat la primul draft de carte – doar că voi scrie la un ritm mult mai lent de acum încolo.

Comments

comments