Subtile de Bucureşti

Mă duceam între cursuri la patiserie după covrigi. Am observat un grup de tineri – păreau de liceu – trecând pe lângă librăria Eminescu. Una dintre fete avea o carte în mână – probabil ceva din colecţia Adevărul, pe care o citea destul de prinsă – însă deodată s-a oprit fascinată, să se holbeze la ofertele 2+1 cu Fifty Shades of Grey.
-Are o carte în mână şi mai stă să se uite după altele în vitrină? Ce p%%% mea! – strigă un tip din grup după ea, apucând-o de braţ şi trăgând-o mai departe, spre hazul celorlalţi.

***

Am participat la un Secret Santa şi, cum nu mă pricep să dau cadou decât cărţi (pe care le citesc înainte), am nimerit la Cărtureşti. Căscam gura la romane fantasy în engleză şi, în jurul meu, tot auzeam de cinci minute un cuplu super gălăgios.
La un moment dat, m-am întors spre ei cu exasperare.
Tipa tocmai apucase o carte şi i-o băgase sub nas tipului.
-Crezi că am nevoie de aşa ceva?
M-am uitat lung la ce avea în mână: “Cum să te gândeşti la sex mai des.” Apoi am observat cu amuzament reacţia tipului.
Se dăduse în spate involuntar, cu o mică tresărire şi cu mâinile ridicate defensiv. Părea tare palid.
-Nu. Nu cred – zise el crispat, în timp ce tipa îl privea mirată.

***

Am trecut astăzi pe lângă târgul de Crăciun de la Universitate. La un moment dat, am văzut că era un tip care vindea idei la un leu. Fix aşa striga: “O idee, un leu! O idee, un leu!”. Am luat una, de curiozitate. Era împachetată frumos, ca un răvaş, strânsă cu un şnur cu tricolorul. Scria în ea ideea #331: “Aparat de chemat extratereştrii noaptea.”
………………
Nu ştiu la ce m-am aşteptat.
Tipul striga în urma mea, în gerul de decembrie, să îi vizitez pagina de facebook.

***

Mergeam de-a lungul Dâmboviţei, când am văzut pe mal, în faţa mea, un grup de trei neni înalţi şi solizi, strânşi aproape unul de altul şi chicotind de zor. Am ridicat din umeri şi am privit în depărtare, dar, observând obiectul scos din peisaj, m-am lămurit imediat asupra lor: scoseseră drona la o plimbare.

***

-Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! strig în mintea mea dramatic, simţindu-mă ca Vader la sfârşitul de la The Empire Strikes Back.
Se produsese inevitabilul. După atâta timp, cedase pentru totdeauna. Şi, la fel cum nu poate exista vânzător fără sictireală pe faţă; sau trotuar fără maşini parcate pe el; sau bloc fără porumbei graşi îmbuibaţi de pâinea aruncată de baba de la ultimul etaj; sau cursuri fără plictiseală nesfârşită.
Tot aşa, casca mea dreaptă nu mai putea exista de acum încolo fără casca stângă, care îşi dăduse ultima suflare.
O dată pentru totdeauna, cântând ultimul instrumental din ultima melodie din playlist.
Adio, cască stângă. Nu te voi uita prea curând…
(Până îmi cumpăr alt set de căşti)

***

Azi am reuşit să dărâm cu rucsacul şi să sparg o sticlă de apă la Mega Image.
Doi tipi ultraserioşi şi la costum impecabil care aşteptau la casă s-au trezit deodată stropiţi pe pantaloni.
-Cerem daune? îl întreabă unul pe celălalt, zâmbind complice.
-Păi da, cerem, că doar suntem avocaţi!
S-au uitat la mine rânjind şi apoi au ieşit din magazin veseli, bătând palma, de parcă făcuseră cea mai bună glumă din (mega)univers.

**********

Blogul ăsta începuse ca o serie de întâmplări din viaţa de zi cu zi la care participasem sau asistasem prin Bucureşti. Între timp, a ajuns mai mult un loc unde îmi pun scrierile. Uneori e însă plăcut să te întorci la chestia de la care ai pornit.

Imaginea e un rezultat de pe pixabay la căutarea “funny book”. Mi s-a părut că nu are legătură cu nimic, aşa că am pus-o aici.

Comments

comments