What inspired you to start writing? - Interviu

What inspired you to start writing? – Interviu

Prin 2012, cineva de pe DeviantArt s-a gândit să îmi ia un mic interviu despre relaţia mea cu scrisul. Citindu-l acum, îmi dau seama că o parte dintre lucruri s-au schimbat destul de mult, deşi esenţialul a rămas acelaşi. Ataşez la fiecare răspuns şi comentariul meu din prezent, pentru comparaţie.

***

  • What inspired you to start writing?

I had a pen and a paper lying around and a story within myself. It was a story that, as much as I used to read, I couldn’t seem to find anywhere else. Was it fair then to keep it only to myself?

Da şi nu – pe lângă faptul că nu găseam povestea mea nicăieri, multe dintre poveştile pe care le-am scris au fost create şi în urma faptului că aveam insomnie şi, de fiecare dată înainte să adorm, mă amuzam pentru o oră-două cu diverse scenarii în capul meu, ca să treacă timpul mai uşor. Cele mai multe dintre scenarii nu au ajuns însă să fie scrise, pentru că nu aveau o valoare în sine.

  • How much do you feel you’ve improved in the last few years?

A few years ago, I used to read mainly murder mysteries and fantasy. In the past few years, I’ve started reading books outside my usual area of interest and that changed my writing – now I do not only write short, humorous, fast-paced stories but also stories with a more philosophical approach. I’m not sure if this is an improvement or not, but I do feel more confident writing, now that I’ve experienced different ways of doing it.

Cred că cel mai mare progres din ultima vreme a fost că am început să scriu mai puţin intelectualizat şi mult mai distractiv, având în minte şi cititorul. Înainte scriam mai mult ca un exerciţiu de gândire pentru mine, acum însă am realizat că o poveste greoaie devine aproape sterilă şi plictiseşte teribil pe cine o citeşte.

  • Why do you post your writing to deviantArt?

I’m happy when people become happy by reading my writings. And every once in a while, I receive constructive criticism from people who, like me, write in their spare time (which I wouldn’t get in real life, since beside internet, I only show my writings to very few close friends).

On another note, internet is also a great place to get your ego stroked by readers. 😀

Prima parte nu s-a schimbat, deşi o vreme uitasem de ea – şi încetasem să scriu. Însă mă bucură tare mult când lumea râde la poveştile mele. Ce e drept, nu prea am mai postat pe DeviantArt (sau pe FictionPress) atât de des – ci doar pe maribrânze.

Cât despre feedback… am mai multă încredere acum să dau şi altor oameni pe care îi cunosc să citească ceea ce scriu. La cartea la care lucrez din vară, am strâns deja 4 beta-readers şi feedbackul pe care îi primesc de la ei e nepreţuit. Cu cât îmi semnalează mai multe neconcordanţe, cu atât vin cu idei mai trăznite să le rezolv.

  • Do you write with pen and paper or do you type on a word processor?

When it comes to very brief short stories or poems, I usually write directly on the computer (I use OpenOffice since it’s less clogged with buttons I won’t ever need). However, most of the time, I do write a draft with pen and paper and then type it on the computer, since I’ve come to the conclusion that it’s easier to spot mistakes while re-thinking a piece instead of simply re-reading it.

Metoda de lucru mi s-a schimbat semnificativ în ultimele luni. Încă folosesc writerul de la OpenOffice, dar am descoperit şi FocusWriter, care mi se pare genial – pot să scriu pe laptop fără distrageri. M-a ajutat incredibil de mult. Însă tot de mâna am mai multă inspiraţie la short stories, pentru că mi-e mai uşor să le vizualizez.

De asemenea, fiindcă am câştigat Nanowrimo, am primit reducere 50% la Scrivener şi m-am hotărât să îl cumpăr. Nu scriu direct în el, însă mă ajută să îmi păstrez într-un singur loc tot ce ţine de romanul pe care îl scriu acum: researchul, feedbackul, comentariile mele cu ce trebuie modificat, rezumatele la capitole…

Şi mai ales, îmi permite să accesez uşor capitolele scrise din perspectiva aceluiaşi personaj.

  • What was the first piece you ever wrote?

When I was six, I wrote a story about a girl called Florentina who finds a magical bunny that turns out to be none other than the great Easter Bunny! With her help, the bunny must return to his secret network of Easter Bunnies and start delivering presents.

I still have this story in a big yellow folder back home!

Următoarea poveste a fost un “roman” pe la 9 ani despre patru tigri care pleacă într-o călătorie cu un mierloi pe nume Călătoria. Am scris luni întregi la el şi strânsesem la un moment dat peste 10-15 personaje care mergeau împreună în călătorie (acum că stau să mă gândesc, niciodată nu îmi pusesem problema destinaţiei – doar a procesului.)

Apoi pe la vreo 13 ani am încercat să scriu un roman fantasy cu de toate, dintre care partea mea preferată era un backstory cu nişte dragoni care suferiseră un războu civil între cei mai tineri de 1000 de ani şi cei mai bătrâni de 1000 de ani.

Pe la 14 ani deja eram obsedată de animeuri şi am scris o serie numită “Între două realităţi. Cum să distingi lumina pierdută”, despre o fată care descoperea că ceea ce scrie ea se întâmplă şi în realitate (încă nu ştiam de Death Note pe atunci, deci nu copiasem ideea…). Partea interesantă era că îşi întâlnea personajele despre care scrisese (toate având nume de plante în japoneză!), dar nu le mai putea schimba trecutul.

Pe la 17 ani am început seria Furabie cu povestea Cotitura – în care Randi se lovea în cot şi era blestemat să suporte toată viaţa durerea. Povestea nu era decât o scuză ca să scriu proză de aproape 20 de pagini despre… jocuri de cuvinte cu “cot”.

Pe la 19 ani, am trecut la seria Jinzo, scriind pentru prima dată la persoana I din perspectiva unui personaj feminin – ceea ce mi s-a părut tare greu (probabil fiindcă aveam mereu impresia că cititorii s-ar fi aşteptat la altceva).

A urmat Cretacica, povestea despre puştiul care se întoarce în timp cu profa lui de bio şi descoperă o civilizaţie de dinozauri inteligenţi – poveste pe care nu am apucat să o editez încă, dar plănuiesc să o rescriu.

Acum lucrez de prin vară încoace la Convenţia nemuritorilor, cartea de la Nano. E un soi de mystery cu personaje fantastice şi o doză foarte, foarte serioasă de satiră.

  • What room is your favorite to write in?

Probably the attic from my parents’ house. It’s quite noisy with the windows opened – you can hear cars, sparrows, blackbirds and pigeons – but despite that, it has a nice, calm air about it.

Şi afară, dacă e o zi frumoasă. Şi, mai nou, la ceainării.

  • What is your favorite place for thinking?

Same as above – or maybe my entire hometown, while I casually take a walk.

Am revenit la stadiul în care merg pe stradă şi îmi desfăşor povestea în cap, ceea ce mă face să nu fiu tocmai atentă la ce se întâmplă în jur şi să reproduc expresiile faciale ale personajelor în scenele pe care le gândesc – probabil din cauza asta primesc uneori priviri ciudate…

  • How do you beat out your writers block?

Oh dear, I’m pretty much stuck in a writer’s block right now. I’ve started writing dozens of unfinished stories in various notebooks and not even half of them seem to be interesting enough to continue. However, I do sometimes recycle various ideas from these dead-end stories when I think up a greater, more complex story.
I suppose the right thing to do is to follow a schedule, unfortunately college work seems to disagree with this. The second best thing would be to follow prompts – which I’ve only recently begun!

Nanowrimo m-a ajutat foarte mult să trec peste blocajul mintal. Pentru prima dată, am scris proză mai lungă fără să deţin control total asupra a ce scriam. Sigur, îmi făceam planuri şi ştiam cam pe unde să ajung – dar nu neapărat cum.

Astă-vară am făcut ordine printre caietele şi agendele cu scrieri şi am descoperit că aveam vreo 14 caiete începute cu idei de scris, dar neterminate. Ouch! Nici măcar nu mai ştiam despre ce sunt cele mai multe, pentru că nu îmi notam niciodată rezumatul sau ideea, doar 2-3 cuvinte-cheie scoase din context.

  • Do you listen to music when you write?

Why of course! Sometimes I write entire stories listening to the same song on repeat – it helps set up the mood in my head. But I do admit that there are times when I have to concentrate deeply (in dramatic moments) and can’t stand any sound around – not even my own breathing!

De obicei, ascult melodii numai cu instrumental sau într-o limbă în care nu prea înţeleg cuvintele, ca să nu mă distragă. Sau, mai nou, ascult concerte.

Comments

comments