Mega Image, mega infinit [Proză scurtă]

–Nu vreaz să intru la Mega Image! am declarat, dând cu pumnul în piept şi uitându-mă cu trufie la cer, de parcă l-aş fi ameninţat pe însuşi Zeus.
Nevastă-mea mă privi de parcă tocmai înghiţisem tuş de imprimantă şi sângeram cyan şi magenta.
–Nu înţelegi – i-am spus. Nu vreau. Nu aici. Nu acum; chiar nu e momentul. Nu ne grăbim, nu? Hai să facem o plimbare până la următoarea intersecţie şi să intrăm la Mega acolo.
–Hai – se amuză ea, ridicând din umeri. Nu e ca şi acum avem ceva de pierdut.
Pornirăm amândoi braţ la braţ; după nici cinci minute, ajunsesem deja.
–Ştii ceva? se auzi mustăcind nevastă-mea. Nici eu nu am chef de asta. Mergem la următorul.
–Mergem.
La al treilea, eu am căscat profund, cu premolarii şi molarii vizibili, după care am continuat jocul:
–Next.
–Next să fie!
La al patrulea însă, nevastă-mea se întoarse spre mine rânjind ca un babuin în izvoare termale:
–Pun pariu că putem să mergem la nesfârşit până să se termine intersecţiile cu Mega Image.
Mi-am troznit falangele şi am răspuns pe un ton egal:
–Pariu acceptat. Cine pierde, plăteşte tura asta de cumpărături.

*

La ieşirea din Bucureşti, bulevardul părea să ducă la infinit; nu mai existau benzinării la marginea drumului, ci doar magazine de Mega.
–Să mergem, am un pariu de câştigat! am zis cu triumf, trăgându-o de mânecă pe nevastă-mea.
Ea ridică din umeri şi mă urmă.

*

La vamă ne-au lăsat să trecem doar pe baza buletinului şi ne-au avertizat că Mega Image are altă denumire peste graniţe.
–Tehnic, e acelaşi lanţ de magazine însă. Nu ne vom împiedica de condiţii semantice.
–Pare logic – am acceptat.
Începea să se înnoreze.

*

La marginea continentului, ne aşteptau un vaporaş şi mulţi reporteri.
–Am înţeles că vreţi să vedeţi unde se termină Mega Image. Suntem de la Discovery şi vrem să documentăm cazul pentru o emisiune Reality Tv.
Ne-am continuat drumul cu ei.

*

Dădusem deja înconjorul Pământului; reporterii se pierduseră pe undeva prin Hawaii, dansând cu fustiţe vegetale în jurul brâului, iar Mega Image îşi mai schimbase denumirea de vreo cincisprezece ori.
Simţeam că obosesc.
–Trebuie să ieşim din cerc – am mârâit. Magazinele se termină cândva, cumva, undeva. Trebuie să schimbăm traiectoria.
–Fie! pufni nevastă-mea. Dar deocamdată te anunţ că pari să pierzi pariul.
–Asta s-o crezi tu! m-am strâmbat, alegând la întâmplare o direcţie.

*

La buricul Pământului, ne aştepta o navă extraterestră. Alienii – verzi cu tentacule şi cu smartphonuri incorporate în piele ce aveau butoane inutile de accesat Facebook direct – ne salutară politicos şi ne oferiră nava.
–Suntem de la Uniunea Galactică Beta. Vrem să finanţăm expediţia de căutare a finitului infinitului lanţului Mega (operaţiunea de cod 1NuT33L). Fiţi binevenit pe zborul Intergalactic 934739428.

*

Străbătusem deja întreaga Cale Lactee şi pe fiecare planetă găsisem câte un Mega.
–Va trebui să ieşim din Galaxie şi să continuăm căutarea dincolo de graniţele ştiute ale Lacteenilor. Pregătiţi-vă pentru saltul în hiperspaţiu – ne anunţă extraterestra şefă oftând.
Am simţit că îmi pierd răbdarea.
–Gata – am zis, respirând greu. Gata. Nu mai vreau. Renunţ.
Nevastă-mea se uită la mine chicotind; părea să îi priiască spaţiul şi tehnologia sa.
–Dar suntem aşa aproape de găsitul finitului! Chiar vrei să renunţi acum?
–Da. DA, fir-ar să fie! Plătesc eu următoarea tură de cumpărături! Le plătesc pe toate, dacă trebuie!
–Îmi spui şi mie ce te-a apucat, honey?
–Ce m-a apucat! Cum adică, ce m-a apucat?! Îţi spun eu ce: disperarea! Mi-am dat seama de ceva! Am realizat care e adevărul!
Şi am urlat cât să mă audă tot universul:
–Magazinele de Mega sunt infinite!!!

***

Scris prin octombrie 2014.

Comments

comments