What inspired you to start writing? – Interviu
Prin 2012, cineva de pe DeviantArt s-a gândit să îmi ia un mic interviu despre relaţia mea cu scrisul. Citindu-l acum, îmi dau seama că o parte dintre lucruri s-au schimbat destul de mult, deşi esenţialul a rămas acelaşi. Ataşez la fiecare răspuns şi comentariul meu din prezent, pentru comparaţie.... Read More | Share it now!
![Cotitura [Proză lungă]](https://www.maribranze.ro/maribranze/wp-content/uploads/2015/04/Senynatate_VI_by_confused_kitsune-150x150.jpg)
Cotitura [Proză lungă]
Zâna Peticelor era atât de umflată stând acolo pe patul cu baldachin şi înfulecând prăjiturele şi toată lumea din jur părea atât de hotărâtă să nu remarce asta, încât nu m-am putut abţine să nu-i spun că e grasă.
N-am făcut asta din răutate şi nici ca o bravură, ci pentru că eram pre-determinat să cred că mai există pe lume valori morale. Zâna Peticelor, pe cât ar fi fost ea de peticită, era totuşi o zână, prin urmare un reprezentant al binelui, frumosului şi toate cele care nu şi-ar găsi nicicând locul într-o campanie electorală. Înţelegeam dacă masiva ei alură ar fi fost determinată genetic sau cauzată de vreo boală; sau, şi mai rău, dacă ar fi fost un simbol agricultural; dar statul toată ziua pe o grămadă de perne, înfulecând alune, floricele şi negrese în această succesiune în timp ce o grămadă de privitori păreau prea ofuscaţi de grandoarea statutului ca să mai comenteze… cum să zic eu, chestia asta îmi făcea sinusurile să-mi pulseze nervos şi ritmic a indignare. Aşa că am făcut-o.
Ştiam că nu e deloc politicos să insulţi o zeitate locală şi ştiam că vor fi consecinţe deloc armonioase. Dar uneori vocea aia înaltă din străfundurile cefii mele producea scuze mult prea scandaloase ca să se opună până şi raţiunea; prin urmare i-am zis-o, i-am zis-o cu năduf şi respirând rar, şi pe cuvânt că i-aş mai zice-o şi acum daca aş mai avea ocazia.
–Cucoană, eşti grasă. Eşti atât de grasă, încât ar încăpea în tine trei colonii de manguste şi tot ar mai fi loc pentru un tunel interconector. Eşti grasă rău de tot şi zău că nu se cuvine să fii zână la grăsimea ta.
După care am pufnit privindu-i faţa mistreţiană fix vreo trei secunde, m-am întors pe călcâie, am închis ochii şi-am strâns pumnii, aşteptându-mi sentinţa.
–Furabie ama Randif – vocea îi era extrem de groasă şi cu urme clare de probleme respiratorii – Furabie ama Randif – zise iar (oare voia să aibă impact mai mare? sau îşi găsea greu ideile) – te blestem să resimţi toată viaţa ta prima durere pe care o vei simţi începând cu acest moment, de orice natură ar fi ea.
Mi-am pus pălăria în dreptul inimii, am făcut o plecăciune (fiind tot cu spatele la ea!), după care am coborât rânjind de pe podium, confundându-mă cu fundalul înainte să mă ia la întrebări cineva din mulţimea uluită.... Read More | Share it now!
National Novel Writing Month
Anul ăsta m-am hotărât să particip la National Novel Writing Month sau NaNoWriMo, pe scurt. Evenimentul e deja internaţional şi îşi propune să te facă să scrii o carte de 50 000 cuvinte de-a lungul întregii luni noiembrie (adică aproximativ 1667 cuvinte pe zi). Nu e vreun concurs, doar un challenge personal, dar prin site ajungi să cunoşti mulţi alţi oameni care se ocupă cu scrisul şi eventual să te şi întâlneşti cu o parte dintre ei, ceea ce eu am făcut şi mi s-a părut foarte fun. Niciodată nu am mai stat de vorbă cu cineva despre scris ca şi cum ar fi cel mai de la sine înţeles lucru din lume, pe care îl faci cu cea mai mare naturaleţe. De obicei, lumea crede că e ceva mai neobişnuit şi ridică din umeri.... Read More | Share it now!
MiroSeny [Proză lungă]
–Fiiii-ţi-aaaar naaaa-ţiii-aa de teeee-leee-fooon!
Înjurasem prelung, melodios şi, evident, cu o disconcentrare violentă; aşa încât rămăsesem oarecum surprins că, după atâţia ani, păstram încă muzicalitate artistică în voce. Oarecum mândru, mi-am dus mâna la gât, tuşind de parcă aş fi avut vreo oarecare funcţie importantă aici, în apartament, şi ceream atenţiune maximală; dar apartamentul era gol, mie nu-mi auzea nimeni vocalizele şi, în plus, pe fundul receptorului scria „Made in Germany” – fir-ar ei să fie de nemţăloi îmbuibaţi. Clar, eram fleaşcă de oboseală.
Şi era şi normal; trei luni pe vapor, juma de zi cu avionu’ şi încă o oră pe afurisitele de drumuri ale capitalei – es war ein Wunder, că îmi mai păstram cât de cât stabilitatea perpendiculară şi nu aveam tendinţe de mers răţoiesc. Şi toate ca să ce? Să ajung acasă – pardon, la fosta acasă – şi să găsesc apartamentul complet gol; nu tu Ritsu, nu tu chiriaşii pe care încă nu-i cunoscusem ai lui Ritsu, nu tu bagaje, nu tu vreo explicaţie a lipsei lor; na poftim întâmpinare!... Read More | Share it now!
![Frankenpumpkin [Proză scurtă]](https://www.maribranze.ro/maribranze/wp-content/uploads/2015/10/halloween-1001677_19201-150x150.jpg)
Frankenpumpkin [Proză scurtă]
Era miezul unei nopţi cu lună plină şi eu ieşisem să culeg un dovleac, când m-am împiedicat de un cap de om ascuns prin vrej. Un cap de om mult mai mare decât normal, cam cât un pepene. Un cap de om, care părea că moţăie.
Am urlat din străfundul plămânilor şi am fugit în casă.
–Iaaaviii! Iaaaviii! Vino repede!
Iavi stătea tolănit în pijamale în faţa televizorului, bând bere şi regurgitând acelaşi documentar despre supravieţuirea în condiţii extreme din Alaska (bătăi cu urşi şi elani şi popândăi). L-am apucat de mâneci şi l-am târât cu disperare în grădină.
–U-u-u-uite! i-am gesticulat în toate părţile, nemaireuşind să mai articulez ceva mai inteligent.
Lui Iavi îi luă vreo câteva secunde să înregistreze chestia printre ierburi… dar şi când o făcu:
–Sfânt rahat de oaie măsliniu! Tu vezi că a crescut din vrej? Are un rest de floare fix în creştet!
–Vrei să spui că-i viu?!... Read More | Share it now!
Fraierabie [Proză lungă]
Fata care mi-a picat drept partener la examenul de limbă străină îmi dădea impresia distinctă că o să se scurgă pe podea într-o masă lichidă incoloră, inodoră şi insipidă. Se numea Ciuprina Felion şi aveam vaga noţiune cum că nu era prima dată când o auzeam menţionată. Era lungă, subţire şi aproape doar dublu dimensionată din cauza lipsei formelor în relief. În plus de asta, era ştearsă – ştearsă în strania culoare blondo-şateno-în principal gri a părului, ştearsă în rochia verzuie cu bretele abia vizibile, ştearsă în aparenta abilitate cameleonică de a imita cromatic pereţii camerei în care ne aflam.
Şi, ca să auzi, şi vocea ei era ştearsă.
–Guten Tag – îmi picurase ea în ureche imediat ce mă instalasem în scaun; o salutasem la loc cu o oarecare incertitudine.
Şi cam la atât se redusese conversaţia noastră de dinainte de probă.
Ciuprina Felion îşi cunoştea bine germana, am sesizat; n-am simţit niciun impediment în a discuta cu ea întrebările puse de instructoare. La sfârşit m-am ridicat mulţumit, convins că o sa iau maximum de punctaj; Ciuprina trebuia să se fi simţit la fel, pentru că, imediat ce am ieşit din clădirea ambasadei, a început să-mi turuie în limba maternă Niluri şi Amazonuri de fraze cu relevanţă mai mult sau mai puţin fluctuantă pentru mine.
–Şi de unde eşti tu, Ciuprina? am întrebat-o obosit după vreo trei minute de auzit numai înşiruiri aparent comice de traduceri ale unor cuvinte nemţeşti de teapa Umweltverschmutzungbewusstsein.
Ciuprina îşi gogonă ochii între care era intercalat un nas micronic.
–Cum de unde? Sunt de pe scara B!
–De unde?
–De pe scara B!
Am rămas puţin în contradictoriu cu mine însumi; aşa chior eram de nu-mi cunoşteam nici vecinii?
–Şi eu cum de nu te ştiu? am întrebat relativ confuz.
–Aaa…m-am mutat abia acum o lună!
Vasăzică aşa deci. Nu eram nici eu chiar atât de sortit pieirii.
–Păi, mi-a făcut plăcere atunci – i-am zis într-un târziu. Ne mai vedem noi. Eu trebuie să plec pe aici, am o treabă.
Şi i-am indicat bulevardul care ducea înspre centrul oraşului.
–Auf Wiedersehen, atunci!
–Auf Wiedersehen!
Şi Ciuprina se îndreptă în direcţia opusă, înspre parc. Undeva în dreapta am auzit ceasul instalat de primărie bătând de ora unsprezece…... Read More | Share it now!
Fureclerul [Proză scurtă]
În sufrageria decorată, mai nou, cu draperii grena cu vidre înotând, se organizase o adevărată Curte Supremă. La ea luau parte toţi membrii clanului Furabie (mai puţin pisica, exclusă prin hotărâri amiabile comune), acţionând, pe rând, şi ca apăraţi, şi ca martori. Exista şi un judecător suprem, cu o autoritate de necontestat – soră-mea Rheea.... Read More | Share it now!
Furdetectivii lui peşte inc. [Proză scurtă]
–Brr, ce frig a fost azi la şcoală!
Replica – spusă pe un ton cât se poate de treumurător într-o după-amiază cât se poate de tremurătoare de ianuarie – nu mă determină decât să mişc un singur muşchi facial – şi asta mai mult din datoria de empatie, decât din sinceritate. Pentru mine, care stătusem întreaga zi în bucătărie lângă foc, moţăind cu nasul în laptop, noţiunea de frig nu exista decât drept ceva îndepărtat şi vag, cam la aceeaşi distanţă în timp şi spaţiu cu Era Glaciară. Pentru partenera mea de conversaţie însă – îngheţata de Seny – era evident efectul cauzat de temperaturile joase – dovadă însuşi faptul că încă îşi mai freca mâinile una de alta clănţănind, roşie şi agitată.... Read More | Share it now!
![Nemurirea în pseudocod [Proză scurtă]](https://www.maribranze.ro/maribranze/wp-content/uploads/2013/05/love_geek-150x150.jpg)
Nemurirea în pseudocod [Proză scurtă]
În după-amiaza aia, Iavi mă găsi pe spate pe canapea, cu privirea vagă în sus şi inhalând cantităţi imense de opiu.
–Santa Lola, iar ai depresie? Cine ce ţi-a mai făcut? Ce-ai mai păţit iar de ai ajuns în halul ăsta? sări el ca ars şi pe bună dreptate; singura dată când mă văzuse fumând fusese în cadrul deprimării de astă-primăvară.
Şi, până să apuc să-i răspund, îmi aruncă pipa cât colo, încă fumegând –şi el, şi ea... Read More | Share it now!
Furzăpada [Proză scurtă]
Scris cu vreo 6-7 ani în urmă. Din seria “Furabie, Creier de Vrabie”. Extra de la Cotitura... Read More | Share it now!
![Somnoza [Proză lungă]](https://www.maribranze.ro/maribranze/wp-content/uploads/2013/05/sleeping-hi-150x150.png)
Somnoza [Proză lungă]
Venise vremea să-l vizitez pe doctoraş.
Pe principiul „nu vorbi până nu ai cântărit bine ce ai de zis”, mai întâi şi mai întâi găsisem necesar să mă documentez pe seama lui. Din păcate, gurile rele ale satului nu erau tocmai o sursă obiectivă. Ce putusem deduce eu cu greu, dar şi cu acurateţe din tot ce auzisem erau următoarele:
–numele şi prenumele doctoraşului nu numai că erau stranii, dar alcătuiau şi un palindrom: Iaviri Irivai;
–era în primul lui an de rezidenţiat aici în […]; aparent trebuise să fie trimis în alt sat ceva mai civilizat, dar cineva cu pile îi luase locul;
–avusese de luptat de partea inovaţiilor în medicină contra superstiţiilor şi prejudecăţiilor promovate de medicul oficial al comunei, un doctor gri-gri de vreo şaizeci de ani, sub al cărui protectorat se afla el, dar care, din păcate, îl punea numai la treburi sub studiile sale.
La ăstea se adăugau observaţiile mele de la distanţă cu privire la el:
–tindea la (dar cred că avea sub) înălţimea de doi metri;
–era curat şi îngrijit, dar nu inspira deloc încrederea de doctor – probabil din falsa impresie de atitudine rebelă, sugerată de părul ceva mai lung, prins în coadă;
–era mult prea tânăr şi inteligent pentru colţul ăsta bătrân şi uitat de lume.... Read More | Share it now!
![Zmeul zmeelor [Proză scurtă]](https://www.maribranze.ro/maribranze/wp-content/uploads/2013/02/child-flying-kite-hi-150x150.png)
Zmeul zmeelor [Proză scurtă]
Să rezişti, pe termen lung, unor conversaţii cu cineva pretenţios şi umblat, în vârstă de 3000 de ani – aşa ca mine – trebuie să fi fost extrem de solicitant. Bietul Iavi dădea însă tot ce putea ca să îmi menţină interesul treaz. Şi, deşi nu încercam să par atoateştiutoare, se întâmpla să cunosc câte ceva cam despre 99% dintre subiectele pe care le aducea el în discuţie.... Read More | Share it now!