![Umbra lui Alexandru cel Mare [Proză scurtă]](https://www.maribranze.ro/maribranze/wp-content/uploads/2016/02/playing-cards-1068888_1920-150x150.jpg)
Umbra lui Alexandru cel Mare [Proză scurtă]
Alexandru Macedon se scărpină pe după ureche, rozând inconştient asul de inimă neagră şi bâţâind concentrat sandaua din piciorul drept.
–În noaptea aceasta erai foarte aproape să mă învingi pentru întâia dată, domnişoară Cătuşaru. Aproape – dar aproape – că sunt mândru de tine. Pe data viitoare! Nu uita de antrenament.... Read More | Share it now!
![Cotitura [Proză lungă]](https://www.maribranze.ro/maribranze/wp-content/uploads/2015/04/Senynatate_VI_by_confused_kitsune-150x150.jpg)
Cotitura [Proză lungă]
Zâna Peticelor era atât de umflată stând acolo pe patul cu baldachin şi înfulecând prăjiturele şi toată lumea din jur părea atât de hotărâtă să nu remarce asta, încât nu m-am putut abţine să nu-i spun că e grasă.
N-am făcut asta din răutate şi nici ca o bravură, ci pentru că eram pre-determinat să cred că mai există pe lume valori morale. Zâna Peticelor, pe cât ar fi fost ea de peticită, era totuşi o zână, prin urmare un reprezentant al binelui, frumosului şi toate cele care nu şi-ar găsi nicicând locul într-o campanie electorală. Înţelegeam dacă masiva ei alură ar fi fost determinată genetic sau cauzată de vreo boală; sau, şi mai rău, dacă ar fi fost un simbol agricultural; dar statul toată ziua pe o grămadă de perne, înfulecând alune, floricele şi negrese în această succesiune în timp ce o grămadă de privitori păreau prea ofuscaţi de grandoarea statutului ca să mai comenteze… cum să zic eu, chestia asta îmi făcea sinusurile să-mi pulseze nervos şi ritmic a indignare. Aşa că am făcut-o.
Ştiam că nu e deloc politicos să insulţi o zeitate locală şi ştiam că vor fi consecinţe deloc armonioase. Dar uneori vocea aia înaltă din străfundurile cefii mele producea scuze mult prea scandaloase ca să se opună până şi raţiunea; prin urmare i-am zis-o, i-am zis-o cu năduf şi respirând rar, şi pe cuvânt că i-aş mai zice-o şi acum daca aş mai avea ocazia.
–Cucoană, eşti grasă. Eşti atât de grasă, încât ar încăpea în tine trei colonii de manguste şi tot ar mai fi loc pentru un tunel interconector. Eşti grasă rău de tot şi zău că nu se cuvine să fii zână la grăsimea ta.
După care am pufnit privindu-i faţa mistreţiană fix vreo trei secunde, m-am întors pe călcâie, am închis ochii şi-am strâns pumnii, aşteptându-mi sentinţa.
–Furabie ama Randif – vocea îi era extrem de groasă şi cu urme clare de probleme respiratorii – Furabie ama Randif – zise iar (oare voia să aibă impact mai mare? sau îşi găsea greu ideile) – te blestem să resimţi toată viaţa ta prima durere pe care o vei simţi începând cu acest moment, de orice natură ar fi ea.
Mi-am pus pălăria în dreptul inimii, am făcut o plecăciune (fiind tot cu spatele la ea!), după care am coborât rânjind de pe podium, confundându-mă cu fundalul înainte să mă ia la întrebări cineva din mulţimea uluită.... Read More | Share it now!
Impresii de la: A cincea ediţie a Atelierului de confecţionat poveşti fantastice
Sâmbătă am participat la un mic workshop de scriere creativă, intitulat Atelierul de confecţionat poveşti fantastice: Dai cu zaru’, vine haru’! ... Read More | Share it now!