Cum am făcut un dovleac de Halloween
Anul ăsta m-am hotărât să fac un dovleac de Halloween. I-am spus în trecere domnului M. de idee şi, spre surprinderea mea, a fost chiar foarte încântat de propunere.
Aşa că m-am dus şi am luat un dovleac de la o tanti, care mi-a zis în frigul tremurăcios de sfârşit de octombrie “Spor la sculptat!”, mi-a arătat că făcuse şi ea doi dovleci (“Uite la ăsta ce dinţi i-am scobit!”) şi nu a comentat nimic la faptul că, în neştirea mea, am ales un dovleac de fix 2.8kg zbârcit, cu o coajă evident mult prea tare pentru operaţiunea dorită.
(Singura lui calitate a fost că avea suficientă stabilitate să nu se răstoarne nici dacă îi dădeai un şut, deci nu a trebuit să îi mai nivelăm fundaţia.)
Odată dovleacul procurat, eu şi domnul M. am petrecut vreo oră citind documentaţie de pe net (domnul M. mă ceartă mereu că citesc mai repede decât el şi dau pagina în jos până să parcurgă el textul), văzând o demonstraţie pe youtube şi încercând să ne creem noi propriile designuri.
După vreo pagină de caiet plină cu feţe strâmbăcioase (eu am insistat că dovleacul trebuie să aibă sprâncene triunghiulare), am hotărât să apelăm la internet pentru a găsi un pattern care să ne placă amândurora.
(Hint: nu căutaţi pe Pinterest dovleci de Halloween că nu o să vă mai desprindeţi toată seara de pozele de acolo.)
În final, domnul M. a sugerat că, din moment ce dovleacul nostru avea ditamai codiţa, am putea să îl facem pe Gru din Despicable Me.
A se observa asemănarea izbitoare de trăsături
Din păcate, acum ne-am dat seama pentru prima dată că avem o coajă a naiba de dură şi nu avem nicio şansă sa facem asta. În plus, eu nu am fost în stare să desenez un Gru suficient de sugestiv.
Aşa că am hotărât să facem un minion şi am căutat un pattern pentru unul.
L-am lăsat pe domnul M. să se ocupe de desenat, că eu am desenat destul la viaţa mea. În plus, era mai uşor să stau pe margine şi să dau sugestii.
Minionizare în plin proces
Între timp, am scos setul de cuţite pe care le primsem de la AP drept cadou de Paşti (pentru că best friends se asigură mereu că nu duci lipsă de cuţite).
În plus, sunt bune la machetele pe care urăsc să le fac
Design done! Numesc această poză “Compoziţie cu dovleac, C-3PO, levănţică şi priză”
Acum a început partea cu adevărat grea…
Ne-am convins repede că nu avem ce face cu setul de cuţite de jucărie. Sau cu cele de bucătărie. Sau cu pânza de bomfaier. Sau cu desfăcătorul de sticle (?).
Mi-am rupt şi lama unui bisturiu între timp
Noroc că domnul M. avea briceag! (Al meu din Elveţia din păcate era şi el de jucărie, dar avea o şurubelniţă, dintr-un motiv de neînţeles).
După o jumătate de oră…
Descreierare în plin proces!
Asta înseamnă să fii “golit de sentimente”, cum scriau poeţii romantici?
A urmat sculptarea propriu-zisă, la care eu m-am convins că nu sunt în stare să fac nimic pentru că nu am suficientă forţă, iar domnul M. a contribuit în proporţie de 100%, în timp ce eu stăteam cu laptopul în braţe şi furnizam coloana sonoră cu un playlist spooky de pe youtube.
După vreo două ore jumate…
Minionizarea era completă!
Un minion iluminat
Happy Hallomeenion! 😀
Dacă vă plac dovlecii, recomand şi povestea “Frankenpumpkin”.