4 obiceiuri proaste de citit
- Cititul în paralel
Am trei viteze de citit cărţile. Prima e fullspeed nonstop, timp de 3-400 de pagini, devorând un roman (de obicei mystery) într-o sesiune şi ridicând ochelarii pe nas de atâtea ori, că ajung să fie albi de la amprente. A doua e fullspeed nonstop, timp de aproximativ 100 de pagini, dintr-o carte non-ficţiune şi apoi o pauză nemotivată în care intră o plimbare, câteva ore de lucru, de somn, de joc şi încă vreo 2-3 ani în care mă împiedic de respectiva carte, dar refuz să o pun în bibliotecă. A treia şi cea mai gravă e citit constant câteva pagini în fiecare zi, dintr-o carte care mă ajută la facultate/lucru/orice altceva esenţial în viaţă, până când mă ia greaţa şi apuc o altă carte din prima categorie, să îmi revin.
În concluzie, citesc mereu mai multe cărţi în paralel şi, dacă mă întreabă cineva de care carte mă ocup pe moment, ridic din umeri. Cărţile de viteza 1 există în doar două stări: citită şi va fi citită; cărţile de viteza 2 există într-o stare permanentă de “probleme tehnice”, iar cărţile de viteza 3 – chiar nu ai altceva mai bun de făcut decât să mă întrebi cum mă descurc cu documentarea despre disertaţie?!
- Neutilizarea semnelor de carte
Goodreads, unde am cont de vreo opt ani, are o funcţie prin care îţi poţi pune la ce pagină ai rămas din cartea pe care o citeşti momentan. Eu nu prea o folosesc; sunt un om mai pragmatic. Iată o listă de chestii pe care le-am folosit pe post de semne de carte:
- bonuri (de obicei, cu preţul respectivei cărţi)
- bilete de tren (printre cele mai eficiente + pot data aproximativ când am citit cartea)
- chitanţe
- facturi (numai după ce le-am plătit)
- etichete
- pixuri (deşi niciodată nu găsesc vreun pix când vreau să scriu)
- coli
- caiete
- alte cărţi (cu gabarit mai mic)
- colţul pernei sau păturii (soluţia extra leneşă pentru pauze de sub 10 minute)
- şerveţele de ochelari
- sticky notes
- cârpa de microfibră
- o pensetă (pe care am căutat-o trei săptămâni şi am găsit-o după ce îmi cumpărasem alta; acum nu mai găsesc a doua pensetă, în ce carte o fi?)
- ebook readerul (băgat printre paginile cărţii fizice, până când ajung să îl caut în disperare, că a dispărut de o lună)
- posibil cablul de la mouse
- colţuri ale paginii (rar. E o crimă!)
Şi o listă de chestii pe care nu le-am folosit ca semne de carte, deşi deţin o colecţie:
- semne de carte.
- Cumpăratul de cărţi noi, deşi am acasă un maldăr în imponderabilitate de douăzeci-treizeci de cărţi necitite, suferind după atenţie
OK, uite care e problema mea: mă duc la librării ca Antic Ex Libris sau la târguri de carte cum mă duc la terapie. Lucrat ultimele 30 de ore continuu fără să dorm? Pac, iau o carte. Am de învăţat pentru examene? Pac, mai iau o carte. Mă aflu în zonă din întâmplare? Iau trei cărţi. E ziua mea? Încă trei. E o zi oarecare şi nu am ce face? De ce să nu iau o carte să o marchez!
În teorie, metoda nu e atât de distructivă. În practică însă, intervin şi alţi factori. De exemplu, că brusc mă apucă o perioadă de citit numai pe ereader, pentru că e uşor de cărat. Sau că dau de cărţi de viteza 2. Sau că primesc şi alte cărţi cadou. Sau că vreau să mă focusez numai pe un subiect – de exemplu, research pentru cartea pe care o scriu – şi ajung să cumpăr alte noi cărţi: despre scris, istorie, criminologie sau cu autori de mystery români contemporani, pentru a sonda piaţa… şi între timp maldărul creşte.
Şi creşte.
Şi creşte.
Şi nu am o concluzie aici, pentru că nu i-am găsit încă soluţia; numai să citesc mai mult (exclus întreruperea terapiei!)
Notă autorială: Acest obicei se aplică şi la agende şi caiete fancy, în mod bizar…
- Uitatul a ce am citit
Evident nu pot ţine minte tot ce citesc, mai ales când am o poftă să citesc 10+ cărţi ficţiune în acelaşi stil/de acelaşi autor sau când citesc enşpe mii de cărţi non-ficţiune despre tot atâtea subiecte diferite. Problema e că, în afară de faptul că îmi marchez cartea drept citită pe Goodreads şi îi ofer nişte steluţe din marele sac zgârcit de steluţe (măcar aşa pot verifica vreodată dacă mă întreabă cineva despre un volum care îmi sună vag familiar), nu prea fac nimic. Uneori discut cu cineva despre câte o carte; am renunţat însă demult să ofer recomandări, pentru că nici eu nu mă potrivesc niciodată cu recomandările care mi se dau. Alteori, absolut bizar, se întâmplă să pot folosi câte o carte pentru ceva legat de şcoală (aşa am scris odată un eseu despre arhitectură şi SF – cu cele mai multe exemple din cărţi, nu din filme – şi altul despre arhitectură şi video games). În cazuri absolut deosebite (când îmi displace ceva, de regulă) scriu o recenzie pe Goodreads, pe care poate (dar poate!) o copiez şi aici pe blog.
Dar în rest uit! Uit ce se întâmplă, uit numele personajelor, uit tonul cărţii. Reţin poate tema, impresia dată de carte, ceva complet neaşteptat. Reţin cărţile care m-au făcut să gândesc, deşi nu neapărat şi cum; reţin frânturi. Din mii de pagini, ce anume extrag? Nu ştiu. Sper că e ca şi cum iau miile de pagini şi le storc şi obţin o pastă densă, care mă modelează în vreun fel. Sper că nu e ca şi cum iau miile de pagini şi îmi intră pe un ochi şi îmi ies pe altul. Mai sper şi că nu îmi pierd vreodată cheful de citit.